ANAF ia la verificat coletele!
Persoanele care își vând obiectele personale prin intermediul platformelor online și trimit colete cu plata la livrare nu trebuie să plătească automat impozit pentru aceste tranzacții.
Hainele, cărțile, electronicele vechi sau mobilierul din patrimoniul personal pot fi vândute legal, fără ca încasarea prin curier să transforme tranzacția într-o activitate comercială.
Situația se schimbă atunci când vânzările devin constante și urmăresc obținerea unui profit. În astfel de cazuri, activitatea poate fi considerată comerț nedeclarat, iar persoana ar putea avea obligația de a funcționa sub o formă legală, precum PFA, întreprindere individuală sau societate comercială.
Ce urmărește Fiscul
Potrivit informațiilor prezentate de Comisarul.ro, frecvența expedierilor, existența unui stoc de produse, aprovizionarea regulată și promovarea activă a ofertelor se numără printre indiciile care pot atrage atenția inspectorilor fiscali.
Nu există un număr universal de colete sau o sumă-limită sub care orice vânzare este considerată automat neimpozabilă. Contează natura tranzacțiilor și dacă bunurile sunt vândute din patrimoniul personal sau sunt cumpărate ori produse special pentru revânzare.
Datele despre ramburs, transmise către ANAF
Firmele de curierat au obligația de a raporta lunar, prin Declarația 395, informații despre livrările efectuate. Acestea pot include suma încasată prin ramburs, datele vânzătorului, documentele de transport și modalitatea de plată.
Informațiile sunt păstrate în bazele de date fiscale, iar autoritățile le pot confrunta cu declarațiile de venit și alte evidențe financiare, în cadrul verificărilor privind eventualele activități economice nedeclarate.
Ce trebuie să știe cei care vând online
Persoanele care își vând bunurile personale ar trebui să păstreze documente care pot dovedi proveniența acestora, precum facturi, contracte sau certificate de garanție. În schimb, comercianții care desfășoară activități regulate trebuie să aibă evidențe privind achizițiile, vânzările, încasările și stocurile.
Sursa: comisarul.ro
Foto: descriptiv

![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKV-Back_to_school_2026_epitesti.jpg)









