Dacia, surpriză uriașă într-un top economic european!
România își consolidează poziția în clasamentul regional al celor mai mari companii din Europa Centrală și de Est (CEE), realizat anual de Coface, urcând pe locul patru în regiune, cu 56 de companii prezente în Top 500 – cu două mai multe decât în ediția anterioară.
Potrivit raportului, firmele românești și-au menținut eficiența operațională și soliditatea financiară, chiar dacă s-au confruntat cu o scădere abruptă a profitului net mediu, de aproape 70%, cea mai mare din regiune.
„România ocupă locul patru în CEE Top 500 cu 56 de companii, demonstrând o prezență regională puternică.
În ciuda scăderii profitului net, companiile românești mențin cele mai mari rate ale marjei din regiune și o capacitate solidă de rambursare a datoriilor (DRA 6,62)”, se arată în analiza Coface citată de zf.ro.
Cea mai mare companie din România, prezentă în clasamentul Coface, este OMV Petrom, care ocupă locul 20 la nivel regional, confirmând rolul său strategic în energie și în economia națională.
Dacia, surpriză uriașă într-un top economic european!
Alături de OMV Petrom, în top se mai află Automobile Dacia, Romgaz, Hidroelectrica, Electrica, Dedeman, Alro Slatina, Kaufland România și Hidroelectrica, printre altele – companii care au contribuit semnificativ la veniturile și la exporturile țării.
Profituri sub presiune, dar marje peste media regională
Raportul Coface arată că firmele românești au fost afectate de creșterea costurilor salariale și de politicile fiscale relaxate, care au dus la o majorare nesustenabilă a cheltuielilor operaționale. Cu toate acestea, marjele de profit ale companiilor din România rămân cele mai ridicate din Europa Centrală și de Est.
În 2024, cifra de afaceri totală a celor mai mari 500 de companii din regiune a scăzut cu 3,7%, dar veniturile medii au crescut ușor, cu 3,1%, semn al unei stabilizări economice post-criză.
Polonia rămâne lider în regiune, cu 178 de companii în top, urmată de Ungaria și Republica Cehă, care beneficiază de o redresare a cererii interne și de relaxare monetară timpurie.
Cea mai mare companie din regiune este Orlen (Polonia), urmată de Škoda Auto (Cehia), Jeronimo Martins Polska și MOL Nyrt (Ungaria).
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/263x587pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)













