Ultimul raport publicat de Direcția Județeană de Statistică Argeș confirmă o creștere semnificativă a activității în sectorul construcțiilor, în special în mediul rural.
În luna mai 2025, au fost eliberate în județ 140 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, cu 19,7% mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut.
Datele arată că mediul rural domină autorizațiile eliberate, cu 108 autorizații (77,1% din total), în timp ce mediul urban a înregistrat doar 32 de autorizații (22,9%).
Paradoxal, deși per ansamblu autorizațiile au crescut față de mai 2024, în mediul urban s-a înregistrat o scădere dramatică de 39,1%, în timp ce în mediul rural numărul autorizațiilor a crescut cu 14,9%.
Explozie imobiliară în Argeș: Boom al construcțiilor într-o singură lună!
Comparativ cu luna aprilie 2025, numărul autorizațiilor pentru locuințe a crescut cu 12%, adică 15 autorizații în plus, semn că interesul pentru construcția de locuințe este în creștere susținută la nivel județean.
În mai 2025 au fost eliberate și 24 de autorizații de construire pentru alte tipuri de clădiri, dintre care 16 în mediul rural și 8 în urban.
Totuși, față de luna mai 2024, acestea sunt cu 17,2% mai puține, ceea ce înseamnă cinci autorizații mai puțin.
Județul Argeș pare să urmeze o tendință tot mai clară de migrare a investițiilor imobiliare spre zonele rurale, în timp ce orașele, inclusiv Piteștiul, par să frâneze dezvoltarea rezidențială, cel puțin temporar.
Creșterea înregistrată în mediul rural poate fi un indicator al interesului crescut pentru case individuale în zone mai liniștite, în special după perioada post-pandemie.
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/263x587pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)











