EcoMoto 930×122

    socar-abdulaev

    Investiție străină de 500 de milioane de dolari în România

    Compania petrolieră de stat din Azerbaidjan (SOCAR) îşi propune să devină unul dintre cei mai importanţi jucători din România de pe piaţa comerţului cu amănuntul al carburanţilor.

    Anunţul a fost făcut prin vocea preşedintelui SOCAR, Rovnag Abudllayev, care afirmă că în următorii trei ani compania pe care o conduce va deschide 300 de benzinării, potrivit agenţiei azere de ştiri Trend. „Piaţa românească este o piaţă de perspectivă. Iar când faci o investiţie de circa 500 de milioane de dolari, în mod cert te gândeşti la viitor. În plus, SOCAR este interesată să pătrundă pe piaţa europeană”, a declarat Constantin Tampiza, coordonatorul strategiei de dezvoltare al Lukoil România.

     

    Planul investiţional de proporţii al azerilor are însă loc în contextul în care volumul cifrei de afaceri al celor care comercializează carburanţi „pentru autovehicule în magazine specializate” a scăzut cu 2,6% în februarie 2011, faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Institutului Naţional de Statisitică (INS). Declinul vânzărilor de combustibili are proporţii sensibil mai mari, susţine Ion Tache, preşedintele Asociaţiei Benzinarilor Particulari. „Vânzările în staţiile independente au scăzut în martie 2011 faţă de martie 2010 cu circa 20-30%”, spune Tache, în condiţiile în care bezina s-a scumpit cu 15% de-a lungul anului trecut, potrivit INS.

    Preţul, indiferent la numărul de noi benzinării

    Numărul mare de noi staţii de comercializare a benzinei nu înseamnă un preţ mai mic, spun reprezentanţii industriei de profil. „Tarifele vor fluctua în funcţie de evoluţiile internaţionale. Ne putem aştepta însă la o creştere a competitivităţii în ceea ce priveşte calitatea produselor şi serviciilor oferite”, afirmă Tampiza care apreciază investiţia aferentă unei staţii noi la circa 1.200.000-1.500.000 de dolari.

    În plus, în România mai este loc de încă circa 500 de noi benzinării, consideră şi preşedintele Benzinarilor Particulari, chiar dacă, în numai câţiva ani, nişa benzinăriilor independente va dispărea sub presiunea marilor lanţuri. Trendul este vizibil încă de pe acum. „Dacă în perioada de boom asociaţia noastră reunea 468 de membri, în prezent numărul lor a scăzut sub 300”, precizează Tache. Cei mai mari jucători pe piaţa benzinăriilor din România sunt Petrom (cu circa 550 benzinării), Rompetrol (450 benzinării), LukOil România (310 benzinării) şi MOL România (126 benzinării).

    Cine sunt azerii de la SOCAR

    Compania SOCAR aparţine statului azer. Pe pagina oficială de internet te întâmpină mesajul preşedintelui republicii, Heydar Aliyev, care afirmă că „petrolul este averea întregului popor azer”. O realitate la care oficialii români privesc cu nostalgie. „Răul primordial se află în contractul de vânzare-cumpărare al Petromului, care după părerea mea a adus un prejudiciu uriaş economiei naţionale. De acolo decurg toate relele legate de creşterea combustibilului”, declara recent premierul Emil Boc.

    De altfel, în septembrie 2010 preşedintele Traian Băsescu semna la Baku, alături de preşedintele Azerbaidjanului, o declaraţie comună de susţinere politică a proiectului AGRI, care vizează transferul de gaze naturale din zona Mării Caspice în Europa.

    SOCAR este implicată direct în proiectul AGRI (Azerbaidjan-Georgia-Romania Interconnector), care presupune construcţia a două terminale de gaz natural lichefiat, unul la Constanţa şi altul în Georgia. Proiectul ar putea costa până la cinci miliarde de euro. Romgaz (România), Georgian Oil and Gas Corporation (GOGC), State Oil Company of Azerbaijan Republic (SOCAR) şi MVM (Ungaria) deţin câte 25% din capitalul social al societăţii AGRI LNG Project Company, compania care va dezvolta această investiţie. În acelaşi timp, SOCAR este unul dintre furnizorii de gaze naturale pentru viitorul gazoduct Nabucco, care ar urma să transporte gaz din Caucaz şi Orientul Mijlociu către Europa. Acţionarii Nabucco sunt: Bulgarian Energy Holding (Bulgaria), Botas (Turcia), MOL (Ungaria), OMV (Austria), RWE (Germania) şi Transgaz (România). Fiecare acţionar deţine o participaţie egală de 16.67% din Nabucco Gas Pipeline International GmbH.

    Sursa: gandul.info

    Eco moto 555×222

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    NOR EXPRES 570×90