930×122 CAPRA 5

    arpechim_ansamblu

    Oltchim- intelegere cu Gazprom pentru o centrala cu cogenerare la Arpechim

    Prefectul de Arges Gheorghe Davidescu a anunţat că există şanse ca rafinăria de la Arpechim să poată fi salvată, fie prin majorarea capitalului de către statul român, fie prin achiziţionarea ei de către Oltchim. Mai mult, prefectul de Argeş a precizat că Oltchim are deja negocieri avansate cu un agent comercial care ar putea începe chiar de anul acesta procesarea de combustibil. Gheorghe Davidescu a prezentat şi o serie de aspecte din discuţia de săptămâna trecută:

     

    „Din ceea ce afirmau reprezentantii Petrom, rezulta că paltforma petrochimică şi rafinăria ar urmă ar fi un morman de fier vechi. Le-am demonstrat cu ajutorul specialiştilor că rafinăria de la Piteşti este cea mai modernă din ţară. Ei au încercat să explice că este scump transportul combstibililului pentru că Arpechim nu are ieşire la mare. Un român a întrebat dacă rafinăria din Viena ar fi cumva mai ieftină decât cea din România, în aceste condiţii. S-au dat răspunsuri evazive, uneori puerile la diferite întrebări mai dificile”.

     

    Prefectul de Argeş spera că în şedinţa de guvern din această săptămână să se poată lua o serie de decizii care să aducă pe linia de plutire speranţele angajaţilor de la Arpechim. „Va avea loc o întâlnire cu ministrul Economiei probabil înainte de şedinţa de guvern din această săptămână.

    Eu voi avea o întrevedere la Bucureşti pentru încadrarea parcului Trivale în arie protejată şi cu această ocazie voi încerca să ajung şi la ministerul Economiei pentru a vorbi despre Arpechim. Important este că indiferent de ce se va întâmplă, OMV a asigurat statul român că 6 luni nici o acţiune de dezmembrare. Sunt dispuşi fie la cumpărare, fie la preluarea unor actiuni în contrapartidă de către statul român. Eu cred că cele cele 40 de milioane de euro investite în retehnologizare, faptul că rafinăria Arpechim este cea mai modernă din România, dar şi legăturile strânse pentru Oltchim, vor fi argumente puternice pentru ca statul român să salveze Arpechim. Mai mult, bitumul produs la Piteşti se pare că are cea mai bună calitate, deşi este scump. Ori, în condiţiile în care Guvernul a anunţat că începerea programului de asflatări pe drumuri naţionale şi comunale, atunci Arpechim ar putea avea eficienţă şi pe acest domeniu”, a precizat prefectul.

    Davidescu susţine că Oltchim va construi, dacă Arpechim se va salva, chiar şi o centrală pentru producerea de energie electrică, vitală pentru compania vâlceană. „Oltchim este în stadiu avansat de negocieri. Dacă de mâine ar începe prelucrarea, au găsit deja un partener dispus să proceseze de anul acesta, independent de demersurile făcute pentru cumpărarea de către Oltchim a rafinăriei. Capacitatea de procesare a Arpechim este de 3,2 milioane tone pe an.

    Oltchim a găsit o colaborare şi cu Gazprom, aşa că se intenţionează folosirea a două centrale electrice pe bază de cogenerare, iar una din ele va fi construită, dacă va fi preluată rafinăria, la Arpechim. Centrala va fi de 160 megawaţi şi va produce curent la jumătate de preţ. Firma vâlceană este al doilea consumator de curent din România”

    New Profesional Consult-555×222

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    EcoMoto 570×90