New Profesional Consult 930 x 122

negocieri Uzina Dacia

Exclusiv. Război total la Dacia! Acuzații grave la adresa conducerii!

Astăzi, 6 decembrie, o nouă rundă de negocieri la Dacia.

Citiți și: Contre încinse la Uzina Dacia Mioveni

Sindicatului Autoturisme Dacia acuză reprezentanții administrației pentru modul în care se prezintă la ședințele de negociere.

Administrația este învinuită că dă dovadă de lipsă de realism și responsabilitate.

Citiți și: Revoltă la Uzină: ,,Sfidează creșterea costului vieții!”

„Refuză să recunoască realitățile obiective cu care se confruntă salariații de la Dacia, precum inflația, scăderea drastică a nivelului de trai, scumpirea costului vieții.

Dau dovadă de lipsă de responsabilitate și respect față de salariații Dacia și de nevoile reale ale acestora.

Vin cu propuneri de neacceptat pentru salariați în cadrul ședinței de negociere de astăzi și anume:

– operatorii din nivelul 1 -5 și funcționarii (L4A și L4B) – 250 lei, începând cu luna ianuarie 2023

– L3C – 200 lei, începând cu luna ianuarie și 1% din luna iunie 2023

– pentru nivelele L3B și L3A, administrația va face ulterior o propunere de creștere salarială individuală

– prima de rezultat 750 lei, acordată în luna ianuarie 2023

– prima excepțională 250 lei, acordată în luna septembrie 2023

– valoarea tichetului de masă 30 lei, începând cu luna ianuarie 2023, ca și parte din pachetul salarial

– transformarea unui număr de 50 de contracte CDD în CDI, la o dată pe care o vom conveni ulterior

Sunt doar câteva exemple privind atitudinea administrației la actualele negocieri, atitudine care transmite o stare de nemulțumire și iritare în rândul salariaților de la Dacia”, transmite Sindicatul Autoturisme Dacia.

Totodată, Sindicatul declară că nu este de acord cu oferta administrației și își păstrează solicitările anterioare.

Mai multe detalii despre solicitările anterioare, AICI: Exclusiv. Negocieri de ultim moment la Dacia! Ce se întâmplă cu salariile.

Următoarea ședință de negociere va avea loc joi, 8 decembrie 2022.

Foto: arhivă ePitești.ro/descriptiv

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90