EXCLUSIV! TUDOR GHEORGHE, INTERVIU ÎN PITEȘTI: “NICIODATĂ N-AM MINȚIT PUBLICUL!”

Exclusiv! Tudor Gheorghe, interviu în Pitești: “Niciodată n-am mințit publicul!”. După cum v-am promis, astăzi vă oferim în exclusivitate un interviu cu marele artist Tudor Gheorghe. Este un interviu în care maestrul ni se destăinuie cu privire la formidabila sa carieră muzicală de 50 de ani, dar şi cu privire la marea lui dragoste pentru poezie.

Citiți și: TUDOR GHEORGHE, CONCERT ÎN MIOVENI. CE TRANSMIT ORGANIZATORII

Interviul l-am realizat înaintea concertului pe care Tudor Gheorghe l-a susținut săptămâna trecută pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Pitești (amănunte și imagini de la concert, AICI).

“Publicul e așa cum timp de 50 de ani nu-l păcălești niciodată!”

Citiți și: TUDOR GHEORGHE, CONCERT EXTRAORDINAR ÎN PITEȘTI

Aţi revenit de multe ori în Piteşti. Vă mai aduceţi aminte cum a fost prima oară?

-Asta se întâmpla prin 1969-1970… Spectacolul se numea „Menestrel la curţile dorului”. Atunci venea lumea din curiozitate, pentru că nu le venea să creadă că e posibil ca un singur om cu o chitară să stea pe scenă timp de două ore, iar ei să reziste! Asta era nedumerirea, veneau din curiozitate, acum e garantat, ştiu la ce vin.

Publicul de aici cum vi se pare?

-Publicul este aşa cum timp de 50 de ani nu-l păcăleşti niciodată! Când timp de 50 de ani vii cu lucruri serioase şi îl iei în serios, publicul te ia şi el în serios. Dovadă este faptul că toată lumea se mai miră: ,,Cum, domnule, umpli sălile de fiecare dată, e arhiplin!”. Da, pentru că nu i-am minţit niciodată!

“Sunt un tălmăcitor de poezie”

Spuneaţi la un moment dat că ,,mă zbat în permanenţă să găsesc formule pentru a arăta acestei generaţii debusolate cât de frumoasă este poezia”…

-Da, lipseşte clar din viaţa tinerilor, din muzica lor. Nu e vina generaţiei, poate e vina vremurilor şi a oamenilor care le diriguiesc.

Eu mereu am fost întrebat ce muzică fac. Este foarte special, chiar sunt un tip foarte special din punctul acesta de vedere, pentru că eu am încercat de la începuturile carierei mele, din tinerețe, să fac asta.

Terminând Institutul de Teatru în 1966, eram chiar şef de promoţie la Craiova, toată lumea aştepta să vadă cronicile mele de actor tânăr. Din anul II, când eram student la teatru, jucam deja la Giuleşti, jucam lângă Ștefan Mihăilescu-Brăila, Ștefan Bănică, mari actori ai teatrului. Puteam să rămân în Bucureşti, toţi îmi spuneau: ,,El va fi un mare actor!”. Mă şi clasificaseră, mă vedeau ca fiind un urmaş de-al lui Radu Beligan, aşa arătam pe vremea aceea, un ,,june-prim de Moliere”, fiind foarte rare în teatru astfel de personaje. Trebuia să ai un anume farmec şi o disponibilitate către o anume comedie, ceva mai special…

Am venit în Craiova şi regizoarele care erau acolo nu au văzut ceva în tânărul subţirel, care avea 60 de kilograme și 1,80, şi atunci am stat aşa trei ani de zile. Am vrut să-mi demonstrez că am ceva talent actoricesc şi am zis să fac un recital de poezie. Poate nu aveam nici glasul lui Dorin Varga, nici fizicul lui Septimiu Sever, etaloanele teatrului din acea perioadă. Neavând nici una, nici alta, trebuia să găsesc o formulă mai specială şi am găsit această formulă a readucerii poeziei la forma ei primară, poezia-cântec, eu crezând şi ştiind că poezia şi cântecul au însoţit în permanenţă, încă din antichitate, corurile acelea din Tragedia Antică. Nu erau recitate, era o anume melopee, poezia vine din inimă.

Asta am făcut eu. M-au confundat, mai întâi mi-au zis că sunt cântăreţ de muzică folk. Dar nu există definiţie, sunt un tălmăcitor de poezie, eu aud muzica interioară a ei, muzică pe care şi tu o auzi atunci când citeşti în intimitatea ta o poezie, o auzi cântând într-un fel, închizi ochii şi vezi imaginea, dar n-ai capacitatea să o exteriorizezi, mie mi-a dat Dumnezeu harul acesta.

De aceea toate spectacolele mele sunt bazate în primul rând pe poezia extraordinară, muzica vine după, eu întotdeauna am ales versurile şi după aceea am cântat, am lăsat să cânte partiturile.

“Niciodată nu am venit în Pitești cu același spectacol”

La fiecare spectacol veniţi cu ceva diferit. Cum vă alegeţi temele?

-Da, niciodată nu am venit în Piteşti cu acelaşi spectacol. Am un program clar, un program cultural serios.

De pildă, am făcut cunoscută într-un ciclu de poezii muzica populară din perioada interbelică. Am făcut cinci părţi cu o formaţie de aici, din Argeş am găsit muzicienii, pe urmă am făcut muzică uşoară, Anotimpurile poeziei române, cinci mi-au ieşit. Am avut şi spectacole dedicate poeţilor, am avut spectacol dedicat special lui Grigore Vieru, Adrian Păunescu, Marin Sorescu…

Iată-mă acum cu acest spectacol, care vine într-un fel să continue muzica anilor 1960 din România. La mine nimic nu este întâmplător.

Cum aţi reuşit să vă mențineți timp de 50 de ani pe scenă şi în sufletele oamenilor?

-În primul rand, este harul pe care ţi-l dă Dumnezeu, iar dacă nu-ţi baţi joc de el, Dumnezeu te ajută.

Mai sunt şi oameni care au talent, fără doar şi poate, dar se bucură prea din vreme, aşteaptă roadele mult prea repede. Trebuie să respecţi harul pe care îl ai, nu trebuie să bei, să te distrugi şi să-ţi aminteşti de tine când erai artist.

E foarte greu să ajungi undeva în top, dar să rezişti 50 de ani, o viaţă de om, asta înseamnă muncă extraordinară, o dăruire şi o varietate extraordinară a temelor pe care le aleg. Este vorba de puterea de muncă ieşită din comun. În fiecare an eu vin cu două premiere, un spectacol în primăvară, unul în toamnă, niciodată acelaşi.

Una dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite melodii ale dumneavoastră este ,,Au înnebunit salcâmii”. Care e povestea ei?

-Eu citesc foarte multă poezie. Mi-a căzut în mână o antologie a poeziei basarabene, eu având contact cu poezia din Basarabia de multă vreme, cu mult înainte de 1989. Primisem cărţile lui Grigore Vieru cu litere chirilice, în alfabetul rus, le primeam de la scriitorii români care se întâlneau cu Grigore Vieru în Moscova, Ioan Alexandru, Nichita Stănescu… Ziceau de fratele Grigore şi îmi dădeau poeziile. În antologie am găsit poezia lui Arhip Cibotaru, mi-a plăcut şi am zis să o cânt, asta a fost.