Criza sanitară prin care trecem este percepută în mod eronat de o parte semnificativă a opiniei publice. Anumite persoane consideră că „boala nu e atât de gravă”, că virusul Covid-19 e o „răceală banală” sau că „nu există Covid”. Altele s-au convins pe pielea lor că boala există.

Un pacient Covid-19 internat la spitalul Bălcescu din Piteşti, acolo unde a fost înfiinţată o secţie „Covid”, a acceptat să vorbească cu noi despre cum luptă în fiecare zi cu virusul, despre ce tratamente i se administrează şi ce se întâmplă, practic, într-o astfel de secţie.

La solicitarea interlocutorului nostru, dar şi din motive de ordin legal, nu vom face public numele său.

Bărbatul, în vârstă de 41 de ani este din Pitești, ne-a zis că a luat virusul de la o colegă de serviciu, fapt întărit ulterior în spital, acolo unde cei doi s-au întâlnit ca… pacienţi. Totul a început cu o oboseală care s-a transformat în doar două zile în epuizare.

„Am crezut că muncesc prea mult şi de aceea sunt obosit”

-Cum ai luat virusul?

-Nu ştiu, bănuiesc că de la locul de muncă, deşi m-am protejat şi am ţinut cont de măsuri. Probabil între noi, colegii, s-a transmis virusul. Primele simptome le-am avut joia trecută (n.r. – pe 2 iulie). M-a luat o oboseală, ca după o zi de muncă fizică intensă. Mă simţeam ca şi cum aş fi tuns gazonul în soare, aveam o căldură la cap. Seara am stat lungit fără să mai fac nimic. Apoi, peste noapte, m-au luat transpiraţiile, dar am pus totul pe seama serviciului.

„A doua seară m-a trântit la pat”

– Te-ai dus a doua zi la serviciu, ce-ai făcut?

– Vineri dimineaţă am băgat un paracetamol şi m-am dus la serviciu, unde iarăşi am avut o zi grea. Dar nu m-am plâns, fiindcă m-am simţit bine. Era ciudat că transpir puternic, dar am zis că e de la paracetamol. Seara, însă, am căzut la pat. Îmi vâjâia capul, mi-am pus termometrul: aveam doar 37 cu 6, însă simţeam că îmi ard urechile şi mă dureau îngrozitor ochii. Simţeam că îmi ies ochii din cap! M-a luat cu frisoane, eram singur acasă, ai mei erau plecaţi la nişte rude. Noaptea, am luat iar paracetamol şi algocalmin. Sâmbătă dimineaţă, ce să vezi, iar eram bine! Deja nu mai ştiam ce să cred. M-am dus să mă îmbrac, iar când mi-am dat cu parfum mi-am dat seama că nu mai am miros.

„Am zis că-i gata. E clar!”

– Te-ai speriat?

– Am sunat la serviciu şi am anunţat. Am zis “Gata! Nu mai am gust, miros. E clar!”. Am explicat tot episodul. Mi-au zis să rămân acasă şi să chem salvarea. La ora 9 dimineaţa m-au luat, mi-au făcut testul şi am plecat acasă de unde nu am mai ieşit. Le-am zis alor mei să rămână la rude, oricum era weekend. Duminică, am aflat că sunt pozitiv, dar între timp am mai avut un episod: pe la mijlocul zilei, am făcut un puseu de febră de 39. Mi-era frică să chem ambulanţa, să nu mă bage undeva la cort sau eu mai ştiu unde. Am luat o doză şoc de paracetamol, altceva nu ştiam să meargă. M-am mai pus pe picioare şi am zis că nu mai e de stat, oricum trebuiau să vină ai mei şi nu vroiam să risc. Am chemat salvarea, m-au luat şi m-au internat. În salon, surpriză! O colegă de-a mea, despre care am aflat că s-a simţit rău cam în aceeaşi perioadă. Practic, de sâmbăta trecută sunt internat.

„Mi-au dat medicamente în doze şoc. De unele nu auzisem în viaţa mea”

– Ce fac doctorii acolo, ce pastile iei?

– Sunt agitaţi fiindcă e lipsă de personal. Eu am primit tratament întâi, apoi am apucat să vorbesc cu medicii, chiar am vrut să ştiu ce mi se dă. Mi-au zis că se începe cu o schemă standard, două pastile de Kaletra (n.r. – un retroviral care se dă la bolnavii de HIV), două de Plaquenil (n.r. – hidroxiclorochina, antimalaric), administrate în doze şoc. Primele doze, dimineaţa şi seara, au fost şoc. Apoi mi-a scăzut o doză de Plaquenil. Pe lângă asta, la febră mi-a dat paracetamol şi algocalmin. Am înţelesc că ar mai fi şi un anticoagulant, Fragmin?! Parcă aşa îi zice. Mi-au luat şi analize de sânge, s-au uitat apoi să vadă dacă am modificări la plămâni. Au zis că nu am nevoie şi de antibiotic.

„M-au găurit şi m-au împachetat, ardeam tot”

– Cum te simţi acum?

– De aseară am început să tuşesc, cu toate că sunt pe tratament. Am avut un puseu de m-au găurit fetele cap-coadă, m-au împachetat. Cică e bine totuşi că am făcut febra asta acum. Mi-au spus că organismul meu începe să dezvolte anticorpi, de asta am făcut puseul ăsta. Marţi îmi fac primul test să vadă dacă m-am negativat. Ar fi a opta zi de la debutul bolii. Sunt stabil, dar în continuare nu am gust şi nici miros. Zici că mănânc carton!

-Te aşteptai să te îmbolnăveşti?

-Eu, văzând ce se întâmplă, mereu m-am gândit că îmi vine rândul. Şi uite că mi-a venit. Eu nu plec de aici decât cu test negativ, nu vreau să treacă nimeni prin ce am trecut eu. Cel mai devreme ar fi mâine, dacă iese testul negativ. Cel mai târziu, Dumnezeu ştie…

„Cine a plecat, a mierlit-o!”

-Ţi-e frică de boală?

– Mi-e frică de faptul că e agitaţie pe secţie, am înţeles că mai amenajează două saloane de ATI. Aici nu avem terapie intensivă, dar au adus nişte aparate de oxigen, concentratoare parcă le spune. E grav dacă mă mută. Cel mai frică, dacă mă crezi, e să-mi spună că mă transferă. Cine a plecat de aici, a mierlit-o! Cine a plecat, a ajuns la ATI. Sunt vreo 60 de bolnavi în tot spitalul. Am văzut că sunt saloane de două, de trei paturi şi de şase paturi. Mai sunt puţine locuri libere.

„Am glumit cu el şi peste câteva ore am aflat că a murit!”

-Frica asta e bună câteodată, dar înainte să dai de greu. Ce mesaj ai pentru cei care nu au teamă şi nu cred că există Covid-19?

– Pe cei care nu cred că există virusul, i-aş lua să le arăt ce e aici! Să facă o tură şi apoi, eventual, să meargă şi la ATI. Atât. Mi se pare o nebunie ce se întâmplă afară. Să vină aici să stea, să vadă medici care pleacă fiindcă nu mai pot, pacienţi care acum sunt bine şi stau la vorbă cu tine, iar peste câteva ore afli că au murit.

Boala e foarte nemernică! De la o zi la alta te poate schimba total, te poate ucide! Am avut un om aici, a venit pe picioare, stătea frumos, vorbea, n-avea nimic. Într-o seară, pe la ora 19, l-au vizitat medicii. Ziceau că e bine, că are tensiunea şi saturaţia ok, ce să mai, părea totul o rutină. La 12 noaptea, dintr-o dată, l-a luat: puseu, febră, saturaţia a scăzut la 65, au chemat ambulanţa să facă transfer. La 1 noaptea a ajuns la Mioveni, l-au băgat la ATI şi la 6 dimineaţa a murit! Avea 52 de ani şi nu avea alte complicaţii, comorbidităţi. Acum, celor care nu cred, le-aş spune: „Acum credeţi, mă, în Covid?”

Alt exemplu: o fetiţă de cinci anişori, a venit cu tatăl ei care s-a internat voluntar să stea cu cea mică. Seara nu-i mai tăcea gura, iar pe la miezul nopţii au luat-o şi au dus-o de urgenţă la Colentina! Am auzit că a scăpat, atât. Mai multe nu mai ştiu…

Boala e atât de parşivă încât îţi dă semne că eşti ok şi dintr-o dată te pierzi. Imediat te pierzi! Majoritatea, e adevărat, nu se agravează, îşi fac tratamentul şi pleacă, dar eu am văzut că 20% au probleme în spital: au suişuri şi coborâşuri, aleargă medicii până nu mai pot, schimbă tratamentele, fac analize după analize, CT-uri, investigaţii până nu mai pot nici unii, nici alţii. Ştiu că sunt câţiva medici care şi-au dat demisia. Nu mai făceau faţă pur şi simplu. Două asistente fac acum tratament la 60 – 70 de pacienţi. E groaznic!

• Distribuie:
• Distribuie
•