930X122 MAIA

condamnare

NICOLESCU MERGE ÎN PUȘCĂRIE! 7 ANI ȘI 8 LUNI DE ÎNCHISOARE!

Curtea de Apel București a decis cu puțin timp în urmă: Constantin Nicolescu a fost condamnat definitiv la 7 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru fraudare de fonduri europene.

Citiți și: Argeș. Infractori periculoși, trimiși după gratii!

DNA l-a acuzat că, pe vremea când era președinte al Consiliului Județean Argeș, a falsificat o serie de acte pentru a obţine bani europeni necesari reabilitării a patru unităţi de învăţământ din Argeş pe motiv că acestea ar fi fost afectate de inundaţiile din 2005. Procurorii au stabilit, însă, că şcolile nu au fost afectate. Pentru unităţile respective s-au obţinut aproape 900.000 de euro.

Vă reamintim că dosarul a fost transmis spre rejudecare Curţii de Apel de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pe 26 ianuarie 2011 Constantin Nicolescu a fost reţinut în acest dosar de procurorii DNA pentru 24 de ore, dar i s-a făcut rău şi apoi a fost operat pe cord, în Bucureşti. De atunci fostul președinte al Consiliului Județean a fost judecat în stare de libertate.

Citiți și: Doctoriţă condamnată cu suspendare, după ce a luat 272 de şpăgi!

PIZZERIA SAPORI 555 222
New Profesional Consult 570×90