Kaia 930 x 120

nedelcu

DE LA LICEUL „DINU LIPATTI”, LA RESTAURANT CU PIANUL!

Leonard Nedelcu, elev al Liceului de Artă „Dinu Lipatti” din Piteşti, cântă acum la pian şi voce într-un local cunoscut din oraş.
De câteva luni, în fiecare miercuri şi duminică, el cucereşte publicul  într-un restaurant din Piteşti.
„Totul a început datorită doamnei mele profesoare de canto, Adina Sima, care mă îndrumă şi m-a invitat să cânt la restaurant.  E un loc minunat în care am ocazia să mă perfecţionez! Oamenii sunt foarte încântaţi, sunt deseori felicitat de ei, fiind uimiţi că au parte de o asemenea audiţie.
Mulţi spun că am creeat o atmosferă ca în străinătate, unde astfel de recitaluri ce includ pianul şi vocea sunt des întânlite.”, spune Leonard.
Pe lângă serile de pian, elevul activează şi ca voluntar la o grădiniţă. Acesta îi învaţă pe copii să cânte. De când a început vacanţa, Leonard se împarte între studiu şi preocupările artistice.
Amintim faptul că piteşteanul a început să studieze pianul încă de la vârsta de 4 ani.
Mai multe amănunte despre Leonard Nedelcu afli accesând link-ul următor:  http://epitesti.ro/social/flautul-fermecat-de-la-dinu-lipatti-parlamentul-european/
(Foto: Facebook Leonard Nedelcu)

PIZZERIA SAPORI 555 222
570×90 MAIA