930×122 CAPRA 5

teren de sport

Piteștenii au decis: Se construiește!

Piteștenii au decis: Se construiește!

Citiți și: Banii pe care îi așteaptă toți copiii de la ,,Aripi”! Aici se formează viitorii fotbaliști!

Astăzi a fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru realizarea unui nou teren de sport.

Proiectul „Amenajare teren de sport multifuncțional – str. Târgu din Vale”. a fost propus și votat de cetățeni în cadrul bugetării participative.

Citiți și: Copiii nu mai au din nou voie în curtea școlii

Acesta va fi al doilea teren de sport realizat la propunerea piteștenilor, pentru cel de-al treilea fiind în curs de finalizare studiul de fezabilitate, în cartierul Războieni, strada Deceneu.

Piteștenii au decis: Se construiește!

Executantul contractului este SC ATLAS SPORT SRL.

Investiția este de 713.978 lei inclusiv TVA, iar contractul are o durată de realizare de 4 luni (1 lună proiectare și 3 luni execuție lucrări).

Termenul de finalizare a proiectului este septembrie 2024.

,,Terenul de sport multifuncțional va avea dimensiunile spațiului de joc de 20 m x 40 m, cu zone de siguranță pe latura scurtă de 2 m și pe latura lungă de 1,50 m, astfel încât să permită jocuri de mini-fotbal și tenis de câmp.

Suprafața de joc se va realiza din iarbă sintetică montată pe placă de beton armat.

Se vor executa marcaje pentru mini-fotbal și pentru tenis de câmp conform normelor în vigoare.

Împrejmuirea va fi realizată cu stâlpi metalici cu înălțimea de 6 m, ce vor avea fundație continuă din beton armat.

Pe stâlpii metalici propuși se va monta o plasă metalică până la înălțimea de 4 m, iar în spatele porților, de la înălțimea de 4 m până la 6 m, va fi montată o plasă de protecție textilă, rezistentă la UV, ploi și îngheț.

Pe 6 dintre stâlpii propuși ai gardului se vor fixa corpuri de iluminat cu panouri fotovoltaice, astfel: 4 dintre ele în colțuri și 2 dintre ele în mijlocul laturilor lungi ale terenului.

Accesul pe terenul de sport se va face printr-o poartă dublă cu lățimea de 1,95 m și cu înălțimea de 2 m.

Iluminatul exterior, în zona terenului de sport, va fi cu corpuri de iluminat tip proiector cu LED 400W, IP66, cu panou solar inclus, montate pe stâlpii de rezistență ai împrejmuirii.

Terenul va fi dotat cu porți de fotbal și fileu pentru tenis.”, se arată în comunicatul de presă.

Foto articol: Facebook

Foto principal: Descriptiv

Eurial 555 x222
eurial 570×90