930 x122 grota rece

CATALIN_TEODORESCU

Cătălin Teodorescu, în alaiul Elenei

În alaiul care a însoțit-o astăzi pe Elena Udrea la depunerea candidaturii sale pentru președinția PDL s-a aflat și Cătălin Teodorescu. După înregistrarea candidaturii, Teodorescu, prim-vicepreședinte PDL Argeș și deputat de Pitești, a ieșit cu grupul de susținători ai Elenei Udrea la declarațiile de presă. 

În alaiul strâns ciorchine pe scările de la intrarea în sediul central din București al PDL au mai fost, printre alții, Emil Boc, Elena Băsescu și Gheorghe Ștefan „Pinalti”.

Aceștia sunt oamenii „noi” care au semnat pentru moțiunea Udrea, intitulată „Noul PDL. O nouă Românie”. În urmă cu câțiva ani, Cătălin Teodorescu era președintele filialei Argeș a Partidului Conservator. Pentru scurtă vreme, între noiembrie 2004 și decembrie 2005, cu sprijinul PSD, Teodorescu a ocupat funcția de prefect al județului Argeș. A ajuns în PDL adus de Cristian Boureanu, pe atunci președinte al filialei județene a pedeliștilor.

Amintim că președintele de acum al PDL Argeș, Mircea Andrei, îl susține pe Vasile Blaga pentru un nou mandat în fruntea Partidului Democrat Liberal.

Eco moto 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3