- Publicat de: ePitești
- 31-03-2022, ora 9:36
- Politic
Firmele care dețin spații în blocuri vor putea beneficia de bani pentru modernizare
Comunicat de presă – PSD Argeș
Firmele care dețin spații în blocuri construite înainte de 2000 vor putea beneficia de fonduri din PNRR pentru modernizare, transmite deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu, președinte al Comisiei pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaților.
Citiți și: PSD asigură venituri mai mari pentru toți!Deputatul PSD afirmă că, în curând, autoritățile locale vor putea obține fonduri consistente pe care să le direcționeze către consolidarea seismică și renovarea energetică a blocurilor de locuințe construite înainte de anul 2000. De sumele respective, care se vor acorda prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), vor putea beneficia inclusiv proprietarii de spații comerciale, sub forma unui ajutor de minimis.
Citiți și: Creșterea veniturilor fiecărui argeșean, prioritatea parlamentarilor PSD ArgeșFirmele vor trebui să respecte niște condiții
„Practic, în localitățile în care există blocuri construite înainte de anul 2000, autoritățile locale vor putea să ceară fonduri pentru consolidarea seismică și reabilitatea termică. Important de știut este că nu va fi nevoie de vreo cofinanțare de la autoritățile locale sau de la proprietari.
În esență, autoritățile locale vor acționa pe post de intermediar între asociațiile de proprietari ale blocurilor eligibile și MDLPA. Ajutorul de minimis va fi acordat sub forma unui grant de maximum 200.000 de euro. Pentru a fi eligibile, firmele vor trebui să respecte următoarele condiții:
– să fie întreprinderi unice;
– să nu fie în stare de faliment, lichidare, să nu aibă activitățile comerciale suspendate, să nu facă obiectul unui aranjament cu creditorii ori să aibă afacerile conduse de un administrator judiciar;
Să nu aibă datorii
– să aibă îndeplinite obligațiile de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor de asigurări sociale către bugetul general consolidat, precum și către bugetul local la acordarea ajutorului de minimis;
– să nu facă obiectul unui ordin de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care beneficiarul ajutorului de minimis a făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta să fi fost deja executată și ajutorul integral recuperat;
– să îndeplinească orice alte condiții-cerințe specifice, care nu aduc atingere prevederilor în materie de ajutor de minimis care rezultă din dispozițiile legale aplicabile și ghidul solicitantului aferent;
– să desfășoare activități economice pe teritoriul României;
– să fie proprietarul/coproprietarul de drept al spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință, precum și al cotei de proprietate indiviză.
În data de 1 aprilie 2022, MDLPA va lansa cel mai mare apel de proiecte, cu cea mai mare finanțare de până acum, pentru eficientizarea energetică și asigurarea siguranței seismice a blocurilor de locuințe și a clădirilor publice, finanțate prin PNRR și gestionate de MDLPA. Solicitările de finanțare vor putea fi depuse online, de către autoritățile locale, la adresa www.mdlpa.ro/investiții/PNRR (pagina încă nu este activă).”, informează deputatul Simona Bucura-Oprescu, într-un comunicat pentru presă.