930 x122 grota rece

CNSU

România revine la restricții. Hotărâre de ultim moment a CNSU

În urmă cu puțin timp, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat o nouă hotărâre, Hotărârea nr.70 care prevede noi măsuri necesar a fi aplicate în contextul creșterii alarmante a numărului de infectări.

Citiți și: Alertă de ultimă oră pentru șoferii de pe A1: Închideri importante pe Autostradă!

PRINCIPALELE MODIFICĂRI PROPUSE:

a) Permiterea desfășurării unor activități din anumite domenii economice, dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, doar pentru persoanele vaccinate, testate sau trecute prin boală, astfel:

– Competițiile sportive organizate în spații închise sau deschise, se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu purtarea măștii de protecție și asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între spectatori;

Citiți și: Atenție în trafic! Se întâmplă zile întregi pe drumuri importante din județ

– Activitatea în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu purtarea măștii de protecție;

– Organizarea și desfășurarea în spații deschise a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale poate fi realizată cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori, cu purtarea măștii de protecție;

MODIFICĂRI ÎN CEEA CE PRIVEȘTE ORGANIZAREA NUNȚILOR ȘI BOTEZURILOR

– Evenimentele private în spații închise (nunți, botezuri), în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente se pot desfășura cu participarea a maximum 200 de persoane, cu asigurarea unei suprafețe de min 2 mp pentru fiecare persoană;

– Organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în spații închise, respectiv maximum 200 de persoane în spații deschise, cu purtarea măștii de protecție și asigurarea unei suprafețe de min 2 mp pentru fiecare persoană;

– Organizarea de conferințe în spații închise poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane, cu purtarea măștii de protecție și asigurarea unei suprafețe de min 2 mp pentru fiecare persoană;

– Organizarea de mitinguri și demonstrații poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 100 de persoane, cu respectarea anumitor măsuri:

– Activitatea restaurantelor și cafenelelor, în spații închise, se poate desfășura în intervalul orar 05.00-02.00 până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;

– Activitatea sălilor de sport/fitness în spații închise, poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de min 7 mp pentru fiecare persoană;

– Activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;

– Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise poate fi realizată în intervalul orar 05.00-24.00 până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;

– Activitatea piscinelor interioare poate fi realizată până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.

DOAR PENTRU PERSOANELE VACCINATE

b) Permiterea desfășurării unor activități din anumite domenii economice, dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, doar pentru persoanele vaccinate, astfel:

– Activitatea în baruri, cluburi și discoteci poate fi realizată în intervalul orar 05.00-02.00 până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;
– Activitatea sălilor de jocuri poate fi realizată în intervalul orar 05.00-02.00 până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.

Documentul cu Hotărârea nr.70, din 16 septembrie: AICI.

Foto: descriptiv

555×222 deputati- psd
570×90 senatori-01 psd