930×122 CAPRA 5

omv petrom

PRIMA DE MURĂTURI DE LA ARPECHIM, PROBLEMĂ EUROPEANĂ! CU JALBA-N PROȚAP LA VIVIANE REDING!

“Bătaie de joc la adresa unor oameni – faptul că ne-aţi tot amânat! Nu s-a făcut absolut nimic, vorbe goale! Ne aruncaţi ca pe nişte mingi de ping-pong încolo şi încoace! Noi tot ca proştii rămânem şi o să fim executaţi! Asta este! Cerem o înţelegere, o cale amiabilă, nu cerem milă de la Petrom şi OMV! Cerem clemenţă, că nu avem de unde să dăm banii ! O singură dată apelăm la politicul din România, dumnevoastră apelaţi de fiecare dată la noi!”, sunt reproșuri pe care foşti angajaţi ai companiei OMV Petrom, de la Arpechim, le-au rostit cu năduf aseară la Primăria Pitești, în sala de ședințe a Consiliului Local.

Citiți și: OMV Petrom, victorie răsunătoare! Tranzacție uriașă pe piața energetică!

Nemulţumiţi, oamenii s-au săturat de promisiuni şi de vorbe. Ei caută în continuare soluţii care să îi scape într-un fel sau altul de problemă. Dacă nu vor înapoia banii către OMV Petrom, așa cum s-a decis în justiție, vor fi executaţi silit. Amintim că justiția a stabilit ca foști și actuali salariați de la Arpechim să returneze companiei banii primiți pe o perioadă de câțiva ani ca prime (inclusiv așa numita primă de murături), sume mari pentru un om de rând. Oamenii reclamă că nu au de unde să plătească și spun că justiția le-a făcut o mare nedreptate pentru că primele respective erau prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Aseară au discutat cu ei deputatul PSD Cătălin Rădulescu, viceprimarul Cornel Constantin Ionică şi Ionel Voica, de la Prefectură. „Mă aşteptam ca ministrul Andrei Gerea să vă spună că a discutat  cu Guvernul şi să vă spună care este soluţia! Acum nu mai este nici el ministru, mă aşteptam să vină în calitate de deputat! Eu nu sunt nici preşedintele Consiliului Judeţean, nici prefectul judeţului Argeş! Nu pot să fac mai multe! Memoriile le-am depus la Camera Deputaţilor, la ministrul Justiţiei! Mă aşteptam ca Prefectura sau Consiliul Judeţean să facă ceva pentru dumnevoastră şi nu au făcut!”, le-a spus Cătălin Rădulescu. Foștii angajați ai OMV Petrom vor să ajungă la primul-ministru şi aşteptau un răspuns și de la Prefectură. ”Toate solicitările au fost transmise! Toate demersurile au fost făcute!”, a spus Ionel Voica. „Suntem aici ca sa găsim o soluţie, nu ca să stăm de vorbă! Care este soluţia? Dacă ştiaţi că veţi avea întâlnire cu noi, nu credeaţi că vă vom întreaba? Trebuia să vă pregătiţi!”, i-au sărit în cap oamenii trimisului Prefecturii. “Situația e delicată! Ca să vă certaţi şi ca să aruncaţi vorbe e cel mai uşor, soluţia nu o să vă dea nimeni!”, a încercat să-i potolească viceprimarul Ionică.

Citiți și: Gigantul OMV Petrom, tranzacție uriașă!

Vor să meargă, însă, până în pânzele albe. În perioada 22-26 februarie patru dintre ei se vor duce la Bruxelles ca să li se plângă europarlamentarilor şi chiar comisarului european pentru justiție, Viviane Reding. „Trebuie ca acolo să se cunoască ce face justiţia în ţara noastră!”, a explicat Dorina Roşu, reprezentantă a nemulțumiților.

555×222 grota rece
HerasMed (570 x 90 px)