NOR CURIER 930X122

    calorifer99

    Vin subvenţiile pentru încălzire!

    Se fac deja pregătiri pentru acordarea subvenţiilor de încălzire pentru sezonul rece, respectiv pentru perioada noiembrie 2012 – martie 2013. Autorităţile locale din Piteşti se aşteaptă ca numărul cererilor să fie în creştere, aşa că şi-au luat măsuri pentru a face faţă fluxului de solicitări.

    Cererile şi declaraţiile pe propria răspundere pentru ajutorul cu energie termică în sistem centralizat, însoţite de documentele privind componenţa, veniturile şi bunurile solicitanţilor se depun individual sau prin intermediul asociaţiilor de proprietari/chiriaşi numai la furnizorul de energie termică, respectiv SC Termo Calor Confort SA.

    Societatea îşi are sediul în Calea Bucureşti, la mezaninul blocului U4. De asemenea, cererile se primesc şi la centrele deschise la punctele termice 902, 404, 510, 602, 802, 1007. Programul de primire a cererilor este lunea, marţea şi miercurea între 8,30 şi 15,30, joia de la 10 la 17 şi vinerea de la 8 la 12.

    Cererile şi declaraţiile pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu energie termică vor putea fi înregistrate şi procesate la furnizor numai dacă poartă viza de certificare a asociaţiei de proprietari/chiriaşi de care aparţine solicitantul, cu privire la numărul de camere şi numărul de persoane trecute în cartea de imobil, care sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreţinere.

    În ceea ce priveşte subvenţiile pentru încălzirea cu lemne, cărbuni, gaze naturale sau alţi combustibili, cererile se pot depune la centrele deschise la Casa Cărţii, clubul pensionarilor din Găvana şi centrul de încasare a taxelor şi impozitelor locale de la Gară. Programul de primire a cererilor este de luni până miercuri de la ora 8 la 15,30, joia de la 8 la 18, vineri de la 8 la 12,30.

    Eco moto 555×222

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    570 X 90 POSADA 3