EcoMoto 930×122

    minge

    Tribune goale la trofeul foștilor mari fotbaliști!

    Foștii mari fotbaliști de la Steaua, Universitatea Craiova și FC Argeș nu le-au stârnit interesul microbiștilor din Pitești. Tribunele stadionului „Nicolae Dobrin” au fost aproape goale aseară, la prima ediție a trofeului care poartă numele celui supranumit „Prințul din Trivale” și dedicat fostelor glorii ale fotbalului românesc.

    Singurii care au animat atmosfera în tribune au fost membrii galeriei lui FC Argeș. Explicația poate fi prețul piperat al biletului de intrare (200 de lei) sau căldura de afară.

    S-au jucat trei meciuri. Steaua 86 a învins Juventus Bascov 92 cu 7-2, iar Craiova Maxima s-a impus în fața lui FC Argeș cu 4-2. Al treilea meci a fost finala: Craiova Maxima-Steaua 86 – 2-1. Printre foștii mari jucători care au participat la evenimentul de aseară se numără Ștefan Iovan, Adrian Bumbescu, Ilie Bărbulescu, Miodrag Belodedici, Mihai Majearu, Lucian Bălan, Nicolae Negrilă, Aurică Țicleanu, Ion Geolgău, Emil Săndoi, Nicolae Ungureanu, Aurică Beldeanu și Jean Vlădoiu. Crainic al competiției a fost Cristian Țopescu, iar organizator – Asociația Sportivă Juventus Bascov 92.

    555×222 grota rece

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    570 X 90 CAPRA 3