Astăzi, în jurul orei 5, un echipaj de primă intervenție cu barcă pneumatică și un echipaj cu ambulanță SMURD de prim ajutor calificat de la Detașamentul de Pompieri Curtea de Argeș au acționat în comuna Cepari, în cătunul Neagoș.
Informația ne-a fost furnizată în urmă cu puțin timp de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș.
Intervenția a fost pentru salvarea unui bărbat în vârstă de 69 de ani căzut într-un lac, la o distanță de aproximativ 15 metri față de mal.
Bărbatul a fost scos din apă de pompieri cu ajutorul accesoriilor din dotare. A fost preluat de echipajul SMURD, care a constatat, însă, că bărbatul era decedat. „Victima avea rigiditate cadaverică și nu s-a impus efectuarea manevrelor de resuscitare”, precizează sursa citată.
Poliția a deschis o anchetă pentru stabilirea identității victimei și a circumstanțelor în care s-a produs decesul.











![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/IMG_1082.jpeg)
