930 x122 grota rece

amenda

Cum poți scăpa de amendă pentru vorbitul la telefon

Șoferii pot scăpa de orice sancțiune financiară ce le-a fost aplicată pentru vorbitul la telefon, cât timp se aflau în trafic, dacă în procesul verbal întocmit de către agenții de poliție nu este descris tipul de dispozitiv mobil pe care l-au utilizat, notează Playtech.ro.

Citiți și: Viața la bloc. Plăcerea care îți aduce o amendă de 3.000 de lei

Potrivit sursei citate, amenda pentru vorbitul la telefon poate fi anulată în instanță dacă judecătorii consideră că fapta nu a fost suficient de clar descrisă sau dacă dispozitivul folosit în cazul convorbirii nu a fost descris în procesul verbal de sancționare, întocmit de oamenii legii.

Acest lucru s-a întâmplat și în cazul unui român, care a primit o astfel de sancțiune în luna ianuarie a anului trecut. Bărbatul a contestat amenda invocând faptul că, pe procesul verbal întocmit de către agenții de poliție, era notat în mod eronat codul său numeric.

Citiți și: Se schimbă Codul Rutier! Noi amenzi!

De asemenea, conducătorul auto a susținut că acuzația adusă de oamenii legi a fost una falsă, prezentând instanței și istoricul convorbirilor de pe cele două dispozitive mobile pe care le deținea.

La ce concluzie au ajuns judecătorii

„Se constată că, deşi agentul constatator a menţionat că petentul ar fi condus autoturismul în timp ce vorbea la telefonul mobil, nu a făcut nicio referire la respectivul dispozitiv, pentru a putea fi individualizat. Petentul a depus la dosar o serie de înscrisuri pentru a dovedi că nu se face vinovat de săvârşirea faptei.

Cu toate acestea, atât timp cât în procesul-verbal nu există niciun element de identificare a telefonului mobil despre care se face vorbire, nu pot fi verificate nici apărările petentului, respectiv dacă înscrisurile depuse sunt referitoare la respectivul dispozitiv sau nu, dubiul creat profitând acestuia, conform principiului «in dubio pro reo» (n.r. – de dubii profită acuzatul)”, au consemnat judecătorii.

Astfel, în primă fază, judecătorii au dispus anularea procesului verbal de sancționare în cazul șoferului, dar aceasta nu este decizia finală.

Hotărârea definitivă va fi pronunțată pe data de 5 aprilie de către reprezentanții unui tribunal care a preluat în analiză apelul declarat de Inspectoratul de Poliție Județean, mai notează sursa citată.

Foto descriptiv: E-Juridic

Eco moto 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90