HerasMed (930 x 122 px)

autorizaţie

TERMEN PRELUNGIT PENTRU ŞCOLI ŞI CLUBURI

Termen prelungit pentru şcoli şi cluburi. Termenul pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu se prorogă până pe data de 30 septembrie 2017, potrivit Mediafax.

Citiți și: Argeș. Biserica a ars în timpul slujbei de Crăciun. Preotul: „Dumnezeu ne-a dat, Dumnezeu ne-a luat”

Hotărârea, conform sursei citate, a fost luată de Comisia pentru administraţie publică din Camera Deputaţilor, Cameră decizională în acest caz.

Două sunt motivele invocate pentru amânare: sunt multe şcoli care nu au această autorizaţie şi care ar putea să îndeplinească mai uşor formalităţile necesare în perioada vacanţei şcolare şi există un deficit de specialişti care autorizează.

Citiți și: Termen pentru autostrada Pitești – Sibiu!

De asemenea, scrie Mediafax, operatorii publici şi privaţi (cluburi, baruri) care vor depune cerere de avizare până pe 30 septembrie 2017 nu vor fi amendaţi chiar dacă la expirarea acestui termen nu vor avea obţinută autorizaţia de securitate la incendiu.

Amintim că vechiul termen era 30 iunie 2017, termen decis de Guvernul Cioloş după o altă prelungire, cu 6 luni. Amănunte, AICI. (Foto: descriptiv) 

Eurial 555 x222
HerasMed (570 x 90 px)