Începând de astăzi, vineri, 01 aprilie 2022, Teatrul ”Alexandru Davila” din Pitești are o nouă conducere.
Mihaela Nină (foto) va ocupa funcția de manager interimar până la încredințarea managementului prin concurs,

iar Dan-Marius Zarafescu (foto) va ocupa funcția de director general adjunct.

Absolventă a ASE, Mihaela Nină ocupă funcția de contabil șef al Teatrului Alexandru Davila din noiembrie 2021. Aceasta a fost contabil șef al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Argeș și al Centrului Cultural Județean Argeș.
Dan-Marius Zarafescu este absolvent al Academiei de Teatru şi Film din Bucureşti, actuala UNATC, specializarea Teatrologie și doctor în teoria şi estetica teatrului.
Acesta a deținut diferite funcții în Ministerul Culturii, Teatrul I.L. Caragiale și a fost director adjunct al Teatrului C.I. Nottara, Bucureşti.
De asemenea, este membru al Uniunii Teatrale din România (UNITER), al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru – Teatrologie şi al Asociaţiei Române de Marketing (AROMAR).





![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)




