- Publicat de: Mihaela Grigorescu
- 5-09-2019, ora 8:59
- Știri, Video
(VIDEO) ARGEȘ: MINORE DROGATE ȘI TRAFICATE PENTRU SEX
(UPDATE 6 SEPTEMBRIE): Trei persoane au fost reținute, iar a patra a fost pusă sub control judiciar, în urma perchezițiilor desfășurate în municipiul Câmpulung Muscel.
Citiți și: Se întâmplă după 50 de ani: Imperialul, noua bijuterie de milioane din Argeș(UPDATE ORA 14): Azi dimineață, polițiștii de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Pitești, sub coordonarea unui procuror de la DIICOT Pitești, au făcut 9 percheziții în Câmpulung Muscel la domiciliile a 8 persoane bănuite de trafic de minori și trafic de droguri de risc.
Polițiștii au stabilit, în urma cercetărilor, că din 2018 și până în prezent suspecții ar fi determinat două minore (fiecare în vârstă de 16 ani, ambele din municipiul Câmpulung Muscel) să practice prostituția.
Citiți și: Cea mai mare operațiune mamut din ultimii ani: 69 de percheziții simultane!Suspecții le-ar fi oferit minorelor diferite tipuri și cantități de droguri, atât în schimbul unor sume de bani, cât și în schimbul oferirii de servicii sexuale. La descinderile de azi dimineață polițiștii au găsit cannabis și hașiș.
„De asemenea, polițiștii au stabilit că persoanele vizate ar fi comercializat droguri și altor persoane din municipiul Câmpulung.
33 de persoane, printre care și martori, vor fi conduse la sediul Poliției pentru audieri.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română. La acțiune au participat și jandarmi”, transmite Poliția Argeș.
La această oră, în municipiul Câmpulung Muscel se desfășoară nouă percheziții domiciliare.
Descinderile au loc într-un dosar de trafic de minori și trafic de droguri de mare risc.
Perchezițiile sunt făcute de polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Pitești. Vom reveni cu amănunte. (Sursă video: Poliția Română – DIICOT)