930X122 MAIA

consiliul judetean

VILA FLORICA, GREU DE CUMPĂRAT

Vila Florica, greu de cumpărat. Dan Manu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, a anunţat astăzi că parlamentarii PSD au iniţiat un proiect de lege, pe care l-au depus la Senat, prin care propun ca statul să cumpere Vila Florica din Ştefăneşti, acolo unde funcţionează Centrul de Cultură „Brătianu” (Centru administrat de Consiliul Județean). De asemenea, mai mulţi profesori universitari şi consilieri județeni au semnat un memorandum prin care cer statului să se implice în achiziţionarea Vilei, evaluată de actualii proprietari la circa 3.000.000 de euro.

Citiți și: Șansă de a lucra la stat: Consiliul Județean angajează

Potrivit lui Dan Manu, Ministerul Culturii şi două comisii din Parlament au spus „Nu” propunerii de cumpărare de către stat.

În aceste condiții, Consiliul Judeţean Argeş va iniţia noi negocieri cu proprietarii pentru a permite prelungirea dării în folosinţă gratuită a clădirii până la găsirea unei soluţii de cumpărare. Amintim că instituția condusă de Dan Manu a decis să nu cumpere Vila Florica, argumentând că suma solicitată de proprietari (moștenitori ai familiei Brătianu – marele om politic și de stat liberal – care în 2013 au câștigat în justiție dreptul de proprietate) este mult prea mare pentru bugetul Consiliului Județean.

Citiți și: Oficial! Schimbare majoră la UPU, la Spitalul Județean din Pitești

Kaia 555×222
570×90 MAIA