NOR CURIER 930X122

Arges

PESTE 100 DE CHIULANGII, GĂSIȚI LA PĂCĂNELE SAU BILIARD ȘI ÎN BARURI

Poliţiştii argeșeni au încheiat o primă etapă a acțiunii pentru prevenirea și combaterea absenteismului şcolar, acțiune care a avut loc între 19 și 30 ianuarie.

Citiți și: Oameni împietriți de frică la Vidraru! Un urs era „alergat” de o mașină pe baraj

Cu această ocazie, Poliția a dat de urma a peste 100 de elevi care absentau nejustificat de la orele de curs, mulți prin baruri, la „păcănele” sau biliard. Eventuale măsuri disciplinare împotriva chiulangiilor trebuie luate de către unitățile de învățământ la care învață. Pe de altă parte, poliţiştii au făcut controale la agenţii economici din zonele unităţilor de învăţământ, școli și licee. Au fost verificate 108 puncte de lucru şi aplicate 25 de amenzi, în valoare totală de 12.620 de lei.

În plus, mai bine de 800 de elevi din clasele I-XII din Pitești și comunele Mărăcineni, Mihăeşti şi Mozăceni au vizionat prezentări powerpoint şi filme despre delincvenţa juvenilă, siguranţa rutieră, prevenirea absenteismului şi a abandonului şcolar, siguranţa în mediul on-line și despre prevenirea consumului de droguri şi a traficului de persoane.

Citiți și: Doi șoferi din străinătate, probleme serioase pe Autostrada A1

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3