Primarii care-și pierd puterea. Nu există zi în care să citești presa locală și să nu dai de primari. Și nu mă refer aici la știrile administrative, care informează despre chestiuni edilitare, ci de articole în care edilii, fie ei de la oraș sau de la țară, sunt ei înșiși subiect de presă.

Nu-i vorbă, situația nu e nouă, ea datează de multă vreme, cam de pe vremea când apăruse specia baronilor locali ai lui Năstase, la începutul anilor 2000. De-atunci numărul de știri despre edili care fac și dreg au crescut exponențial, în ton cu puterea pe care au început să o aibă.

Astfel, pe vremurile nu demult apuse, când alegerile parlamentare erau uninominale, fiecare candidat știa că singura lui șansă de a fi ales în oricare dintre circumscripții era să obțină susținerea a cât mai mulți primari din zona cu pricina. Ceea ce a dus la alegerea multor deputați și senatori care nu mai dădeau raportul la centru, ci la ei, în teritoriu, la primarii care le-au adus voturile.

Îmi amintesc, în context, de o declarație a fostului primar piteștean, Tudor Pendiuc, care spunea că el poate obține alegerea și pentru o pisică dacă merge cu ea prin cartierele orașului. Mai la centru, tot din perioada aceea, mi-e greu să uit afișul în care eterna ministră a Educației era garantată de un primar de sector, notoriu pentru lupta sa constantă cu limba română.

Chiar și după ce alegerile uninominale au devenit istorie, edilii au rămas extrem de importanți în politică, lucru extrem de ușor de observat și în momentul de față, când în Parlament se află mulți cetățeni de care n-a auzit prea multă lume înainte să vină primarul din cutare localitate cu ei de mână și să garanteze pentru ei.

Dar epoca primarilor atotputernici dă senzația că se cam apropie de final. Primul semnal în sensul acesta a fost dat cu ocazia referendumului de anul trecut, cu familia tradițională, pierdut rușinos de actuala putere și de reprezentanții săi din teritoriu. Atunci primarii n-au putut sau n-au vrut să scoată oamenii la vot, așa cum li se ceruse de la centru.

O a doua sincopă, mult mai serioasă, s-a produs la alegerile europarlamentare. Atunci, de exemplu, în Argeș partidele noi, care nu au niciun primar, USR+ și PRO România, au însumat mai mult de un sfert din voturi. Iar dacă le mai punem la socoteală și pe cele care au doar câte un primar, PMP și ALDE, ajungem la peste o treime din voturi obținute cu doar doi edili de comune mici. Piteștiul și Mioveniul, de pildă, au fost câștigate de un partid care n-are nici primar și nici consilier local.

E drept, s-a vorbit și de reticența unor primari de a se implica, dar cred că motivul pentru pierderea acestor voturi este scăderea influenței politice pe care o au edilii. E drept, în special la țară, primarii conduc, cei mai mulți, cu mână de fier, dar numărul celor care nu se mai tem de ei crește de la o alegere la alta. Nu-i mai poți mereu amenința că le iei ajutorul social sau că nu le mai dai nu știu ce drept dacă nu votează cum le spui.

Plus că mulți primesc bani de la copiii din străinătate, care deja le spun și cu cine să voteze, printre altele. Rămâne acum de văzut dacă această scădere va fi confirmată la alegerile locale de la anul, când, dacă se menține trendul, actuala opoziție din Argeș ar trebui să câștige cam tot ce contează, inclusiv primăriile tuturor orașelor și Consiliul Județean.

Mai ales dacă te uiți la ceea ce se întâmplă în rândul primarilor actuali, în cazul cărora sunt destul de dese problemele de integritate, sau criticile la adresa partidului. Iar aici mi s-a părut interesantă abordarea unui fost polițist, primar plimbat prin mai multe partide, care regreta epoca fostului lider al partidului și al Consiliului Județean. Eu zic că are dreptate s-o regrete, pentru că acum sunt șanse maxime să nu se repete. Ceea ce pentru cetățenii simpli nu e deloc un lucru rău.

• Distribuie:
• Distribuie
•