930 x122 grota rece

covid-19

EVENTUALA RELAXARE A RESTRICȚIILOR AR PUTEA ÎNCEPE DUPĂ 15-20 MAI

Potrivit ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, citat de Agerpres, o eventuală relaxare a măsurilor impuse prin ordonanțele militarea ar putea apărea cel mai devreme la jumătatea lunii viitoare.

Citiți și: Atenție, șoferi! Restricții majore pe cel mai circulat drum

„În acest moment ţinem foarte mult la restricţii, fiindcă vin trei-patru săptămâni destul de grele.

Vorbim poate de o relaxare după 15-20 mai sau 1 iunie, dar aceste relaxări se vor face progresiv doar separat pe fiecare localitate în parte şi se vor face în acelaşi timp şi cu nişte restricţii. Nu vom ieşi decât dacă vom avea o mască sau mănuşi. Adică trebuie să ne gândim că o relaxare pe care o facem va rămâne cu nişte precauţii”, a spus Tătaru.

Citiți și: Mare atenție, șoferi! Restricții de trafic, azi, pe acest drum important

Oficialul Guvernului a precizat că eventuala relaxare a măsurilor nu li se va aplica și persoanelor de peste 65 de ani, decât mai târziu. (Sursă foto: Facebook Ministerul Sănătății)

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90