263×587-2 Grota Rece

PEDEPSIT BLÂND ÎN GERMANIA, UN HOŢ NOTORIU DIN COMUNA BUDEASA A FOST ÎNFUNDAT DE TRIBUNALUL ARGEŞ

Poliţiştii Biroului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş, împreună cu poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bascov, au pus în executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul Argeș, privindu-l pe Vasile C., bărbat de 30 de ani, din Budeasa, condamnat la 2 ani și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență*. Bărbatul a fost încarcerat.

Acesta fusese anterior condamnat de Judecătoria Munchen pentru săvârşirea a şase infracţiuni de furt calificat, prev. de art. 242 I, 243 teza 2 punctul 2 şi 3, 25 II, 53 din Codul penal, la pedeapsa totală de 1 an şi 4 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de 3 ani.

Eurial 930 x 122 eurial
555*222 supernova

* Promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

570 X 90 CAPRA 3
263×587 grota rece