930 x122 grota rece

caini

PITEȘTI: Primul parc pentru câinii cu stăpân

UPDATE: „Primăria Municipiului Pitești anunță deschiderea primului parc de agrement pentru câinii de companie, din Pitești. În Parcul Lunca Argeșului, pe o suprafață de 600 mp, câinii pot socializa într-un spațiu dedicat. Poprietarii animalelor de companie vor putea să îl folosească, respectând regulile, potrivit legislației în vigoare. Un al doilea spațiu de acest gen va fi amenajat în parcul de la BCR și, în funcție de cerințele și nevoile piteștenilor, în curând se va putea deschide un al treilea spațiu și în Parcul Ștrand”, a transmis municipalitatea.

Citiți și: Noi reguli pentru proprietarii de câini! Sancțiuni de până la 5.000 de lei!

Luni, la ora 11.00, primarul Cristian Gentea va merge în parcul Lunca Argesului I, pentru a arăta presei un alt aspect al popularului loc de agrement.

„Vă invităm să vedeți primul parc pentru câinii cu stăpân!”, este anunțul Primăriei Pitești.

Citiți și: Cheltuieli în plus la bloc! Nici nu ai idee despre ce este vorba

Tot acolo, edilul va face declarații și despre situația containerelor îngropate.

EPitești vă va ține la curent cu informațiile pe aceaste teme!

URMEAZĂ PARCUL LUNCA ARGEȘULUI III

Amintim că Municipiul Piteşti va primi 19.081.866,99 lei, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), pentru realizarea parcului Lunca Argeșului III.
Contractul de finanțare a fost semnat de către ministrul Cseke Attila, în cadrul programului destinat modernizării infrastructurii educaţionale, creşterii calităţii vieţii şi dezvoltării activităţii unor întreprinderi mici şi mijlocii.
Proiectul își propune reconversia funcțională și reutilizarea unei suprafețe de aproximativ 22 ha de teren degradat, localizat în Lunca Argeșului, și cuprinde:
☑ realizare alei pietonale, piste pentru bicicliști, creare trotuare;
☑ amenajare spații verzi (defrișarea vegetației existente; modelarea terenului; plantarea cu plante perene /gazonarea suprafețelor, inclusiv plantare arbori și arbuști);
☑ crearea de facilități pentru recreere pe terenurile amenajate (ex. zone speciale amenajate pentru sport, locuri de joacă pentru copii etc.);
☑ achiziționarea și montarea elementelor constructive de tipul alei, foișoare, pergole, grilaje, grupuri sanitare, spații pentru întreținere/vestiare, scene;
☑ instalare Wi-Fi în parcul realizat;
☑ instalare sisteme de supraveghere video a spațiilor amenajate prin proiect;
☑ dotare mobilier urban (bănci, coșuri de gunoi, toalete ecologice, suport parcare biciclete, împrejmuire etc);
☑ modernizarea străzilor urbane care conduc în mod direct la terenul supus intervenției;
☑ racordarea la utilități publice a terenului obiect al investiției (apă, electricitate, canalizare);
☑ realizare sistem de irigații și sistem de iluminat pentru spațiile amenajate prin proiect.
Piteștiul se află, prin acordarea acestei finanțări, alături de alte orașe, precum Suceava, Balș, Ploiești, Eforie Nord, Rovinari sau Buzău, proiectele vizate având ca beneficiari atât unităţi administrativ-teritoriale, cât şi întreprinderi mici şi mijlocii.

Foto, descriptiv: dej24.ro

 

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
eurial 570×90