Eurial 930 x 122

demisie

Şeful Grupului de Comunicare Strategică a DEMISIONAT

Şeful Grupului de Comunicare Strategică (GCS) a demisionat. Anunţul a fost făcut de Andi Manciu, coordonatorul GCS, în urmă cu puţin timp. El a apreciat perioada de 1 an şi jumătate pe care a petrecut-o în Grup drept un „maraton pe care l-a dus la final”.

Citiți și: Pitești. Cade primul cap! Directoarea unei instituții importante: „Închei astăzi!”

„M-am hotărât să solicit eliberarea mea din funcție începând din 1 Mai. S-a făcut aproape un an și jumătate în care m-am ocupat în calitate de consilier de stat de coordonarea comunicării guvernamentale. O perioadă dificilă, încărcată, plină de provocări și de momente care îmi vor rămâne în minte pentru multă vreme de acum încolo. Acum e momentul să pun punct și alții să preia această responsabilitate.

Vreau să le mulțumesc celor care mi-au acordat încredere și sper că tot ce am făcut le-a răsplătit această încredere. Am pus toată energia și priceperea mea pentru a face lucrurile cât se poate de bine, în condițiile date. A fost un maraton pe care l-am dus la final.

Citiți și: Exclusiv. Breaking – Lasconi: Vă rog să luați act de demisia mea! Îmi e scârbă!

Sunt mulțumit că las ceva în urmă în privința modului în care se realizează comunicarea guvernamentală, lucruri care nu pot fi întoarse, ci pot fi duse doar mai departe.

Le transmit aprecierea mea celor din Direcția de comunicare a Guvernului, pentru faptul că au ținut pasul cu un ritm, uneori, infernal. De prea multe ori munca acestor oameni este văzută ca un dat, ceva ce vine de la sine. Nu este așa! Acolo în spate sunt persoane care zilnic sunt preocupate să facă lucrurile să funcționeze, și prea puțini le realizează sau apreciază eforturile”, este mesajul lui Andi Manciu.

(Foto: Facebook – Andi Manciu)

HerasMed (555 x 222 px)
New Profesional Consult 570×90