Donaris 930 x 122

Drumul Expres Craiova-Pitești

    Oficial! Anunțul momentului. Este vorba despre Drumul Expres Craiova – Pitești

    Este oficial! Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, a anunțat sâmbătă, 16 aprilie, că primii kilometri de Drum Expres din România se deschid circulației joi, 21 aprilie.

    Citiți și: Cele mai noi date despre „Autostrada Ford”: când se va circula

    Mai exact, este vorba despre prima jumătate a lotului 2, adică 19 kilometri între Robănești (Dolj) și Piatra Olt (jud. Olt), care include Centura Balș, scrie Economica.net.

    „PRIMII KILOMETRI DE DRUM EXPRES, CONSTRUIȚI ÎN ROMÂNIA, VOR FI DAȚI ÎN TRAFIC JOI”

    „Am făcut astăzi ultima vizită pe șantierul Drumului Expres Craiova – Pitești, înainte de recepția și darea în folosință a Lotului 1 al Tronsonului 2, care va asigura preluarea traficului în zona orașului Balș.

    Citiți și: Record! Șofer prins cu 248 km/h pe Drumul Expres Craiova-Pitești

    Este vorba despre primii 18,5 km din Drumul Expres Craiova – Pitești, respectiv Lot 1 km 17+700 – km 36+200 din Tronsonul 2.

    După deschiderea circulației rutiere, accesul pe acest lot se va face astfel:

    – pe relația Craiova-Pitești, accesul se face din DN65, prin sensul giratoriu executat în apropiere de Balș

    – pe relația Pitești-Craiova, accesul se va face prin sensul giratoriu construit pe DN65, spre localitatea Piatra Olt

    În scurt timp vom da în trafic și Lotul 2 al Tronsonului 2”, a transmis Scrioșteanu.

    UMB a montat deja indicatoarele rutiere cu limita maximă de viteză 100 km/h., dar este posibil ca în câteva zile să se aplice noua lege votată miercuri în Parlament și trimisă la Președinte pentru promulgare prin care limita de viteză pe Drumurile Expres să crească la 120 km/h.

    „Veste extraordinară pentru infrastructura din România: Viteza de circulație pe drumurile expres va fi de 120 km/h. Votul de astăzi a venit fix la timp pentru că, săptămâna viitoare, vor fi dați în circulație primii kilometri de drum expres din România. (…)”, a declarat Cătălin Drulă, președintele interimar al USR și inițiator al proiectului.

    FĂRĂ BANDĂ DE URGENȚĂ ȘI CU VITEZĂ MAXIMĂ LIMITATĂ LA DOAR 100 KM/H

    Cea mai importantă diferență între o autostradă și un Drum Expres este lipsa benzii de urgență. Drumul Expres are un spațiu tip acostament cu o lățime de aproximativ 2 metri, spre deosebire de 3,75 – 3,5 metri banda de urgență. De asemenea, banda de circulație este puțin mai îngustă la Drumul Expres (-25 cm), iar viteza deocamdată, este specifică unui Drum Național European, 100 km/h.

     

    New Profesional Consult-555×222

    Comentarii

    Un comentariu

    • cincinalul in 10 ani spune:

      Nu reusim o autostrada, nu reusim un tronson, macar o centura tovarasi!
      Dar la bani, costa cat o autostrada!

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    New Profesional Consult 570×90