263×587 grota rece

Premieră privind parcul auto!

Schimbări importante în traficul din centrul Piteștiului!

Premieră privind parcul auto!

România a depășit pragul de 10 milioane de vehicule pe șosele, conform datelor privind înmatriculările, la finalul anului 2022, analizate de Profit.ro.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

Dintre acestea, aproape 80% sunt autoturisme, adică 7.865.186 vehicule, iar alte 1.060.178 sunt vehicule comerciale, diferența fiind dată de tractoare, vehicule speciale, motociclete și remorci diverse.

În segmentul autoturismelor, există o categorie extrem de numeroasă a mașinilor cu o vechime de peste 20 de ani, mașini cu normă de poluare non-euro, care însumează peste 2,4 milioane de unități, aproximativ o treime din totalul autoturismelor aflate în circulație.

Alte aproape 2,4 milioane de autoturisme au o vechime între 16 și 20 de ani, iar autoturismele cu o vechime rezonabilă, între 0 și 10 ani, însumează doar aproximativ 1,5 milioane de unități, adică mai puțin de 20%.

Mai mult de jumătate din vehiculele în circulație sunt echipate cu motoare diesel, în timp ce autoturismele complet electrice au ajuns la 24.700 unități, adică 0,3% din parcul de autoturisme al României.

Mașinile cu motorizări hibrid au ajuns la 1,6% din parcul aflat în circulație.

Dacia și Volkswagen au înmatriculate în circulație câte 1,37 milioane de autoturisme fiecare. Pe locul al treilea este Opel, la foarte mare distanță, cu 750.000 de autoturisme, iar pe locul patru Ford, cu 578.700 de autoturisme.

Detalii, AICI

Eurial 930 x 122 eurial
Eurial 555 x222

Foto: Arhivă ePitești.ro/Descriptiv

570 X 90 CAPRA 3
New Profesional Consult 263×587