Donaris 930 x 122

căteasca

ȘOC ȘI GROAZĂ ÎN PSD ARGEȘ DUPĂ CONDAMNAREA LUI NICOLESCU

Decizia Curţii de Apel Bucureşti privind condamnarea lui Constantin Nicolescu la 9 ani și 6 luni de închisoare în dosarul „Căteasca” i-a luat prin surprindere pe liderii PSD Argeş, primarul Tudor Pendiuc declarându-se „şocat”.

Citiți și: Accident deosebit de grav! O mașină s-a răsturnat

„Sper ca recursul să aducă altceva, o sentinţă diferită de cea de acum. Este şocant! Nici celor mai înverşunaţi duşmani nu poţi să le doreşti asta!”, spune primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc, preşedintele interimar al PSD Argeş.

„Statutul nostru nu ne permite să comentăm deciziile justiţiei. Însă eu îmi menţin o părere pe care am spus-o de fiecare dată public cu tărie: cred în nevinovăţia omului Constantin Nicolescu!”, declară, la rândul ei, Simona Bucura Oprescu, deputat și vicepreşedinte al filialei județene a social-democraților. „Cel puţin în ceea ce privește buna intenţie a lui Constantin Nicolescu nu este nici un dubiu! Toţi preşedinţii de Consiliu Județean cu care m-am întâlnit în Orăştie (n.r. – acolo unde recent a avut loc Comitetul Executiv al PSD) m-au întrebat ce face şi cum se simte Constantin Nicolescu. A fost şi a rămas un om al Argeşului cu bune intenţii. Numai cine nu munceşte nu greşeşte! Mai departe – fără comentarii!”, afirmă un alt vicepreședinte al PSD Argeș, deputatul Mircea Drăghici.

Citiți și: Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, lăudată la Simfonie de ambasadori!

Despre condamnarea de azi a fostului președinte al Consiliului Județean și al PSD Argeș puteți citi aici: http://epitesti.ro/stiri/justitie/nicolescu-fost-condamnat-la-9-ani-si-6-luni-de-puscarie/.

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90