Cred că am auzit prima oară emisiunile Monicăi Lovinescu şi ale lui Virgil Ierunca pe la sfârşitul anilor 60.

La rudele de la ţară care aveau radio. Noi n-aveam acasă decât difuzorul la care ascultam cu disperare în copilărie Teatru la microfon. Acolo i-am auzit pe toţi marii actori români la final de carieră. Revenind la Europa Liberă mătuşă-mea de la Sibiu devenise dependentă şi numai asta se auzea din radioul ei portabil.

Cred că Europa Liberă a devenit postul meu preferat din cauza lor şi nu neapărat din cauza muzicii rock pe care o ascultam acolo, care nu se auzea întotdeauna fără distorsiuni. De ce îmi plăceau emisiunile lor? Pentru că tratau teme culturale prioritare în agenda vieţii mele de student în acea epocă.  De fapt acestea erau emisiunile preferate săptămânal şi nu neapărat cele de analiză politică, internă în special, chiar când acolo au vorbit Emil Georgescu şi N. C. Munteanu jurnalişti politici dăruiţi. În paranteză: ce a ajuns N.C. Munteanu? Propagandist pedelici portocaliu, vai de el şi amintirea lui.

Revenind la Monica Lovinescu mă fascina vocea ei groasă de fumătoare înrăită şi mi-a fost dificil să o asociez ulterior cu fetiţa şi adolescenta din pozele publicate în cartea Ilenei Vrancea despre Lovinescu. Mai târziu, după 1989 asocierea cu doamna mignonă cu trăsături bine conturate cu vocea a fost un pic mai simplă. Apreciam foarte mult emisiunile ei de tip masă rotundă la care Monica Lovinescu era moderatoare şi unde exilaţi români dezbăteau teme pariziene. Era tipul de emisiuni gen talk show care se fac azi dar lipsind acel gen de politeţe şi bună creştere de care dădeau dovadă invitaţii doamnei Lovinescu şi când se întrerupeau sau polemizau intens. De la Doamna Lovinescu am auzit de marile reuşite teatrale la Paris ale lui Lucian Pintilie, apoi ale lui Ciulei în America şi a altor români înzestraţi. Eram la curent cu toamna culturală pariziană unde se lansau spectacolele de referinţă ale lui Bob Wilson sau Peter Brook.

La fel cu Monica Lovinescu Virgil Ierunca se ocupa de literatura română atât cea din România cât şi cea din exil. La emisiunile lui Povestea Vorbiinumită probabil după suplimentul lui M. R. Paraschivescu care a lansat câteva nume de referinţă în perioada 60-70. Îmi reamintesc şi azi acompaniamentul muzical cu reflexe sinistre despre paginile uitate, exilate sau cenzurate. Am ascultat romanele lui Paul Goma, jurnalul lui MRP şi altele. De asemenea se făcea cronica actualităţii literare pentru a-i depista pe literaţii şi intelectualii care demisionaseră moral. Nimic nou sub soare sunt şi azi intelectuali stimabili care duc aceeaşi lipsă de caracter ca pe vremuri.

Nu cred  că Monica Lovinescu invocată de diverşi ar mai cauţiona pe vreunul dintre aceşti intelectuali instalaţi confortabil în diverse sinecuri ale actualei puteri.