Un proiect legislativ readuce în prim-plan ideea construirii unei noi autostrăzi în România. Denumită „Autostrada Dacilor”, investiția ar urma să lege cele șase localități din Valea Jiului și să contribuie la relansarea economică a uneia dintre cele mai afectate regiuni miniere din țară.
În acest moment, proiectul există la nivel de inițiativă legislativă și ar urma să fie realizat în aproximativ patru ani, dacă va primi toate aprobările necesare.
Șase orașe ar urma să fie conectate
Traseul propus ar lega municipiile și orașele Petroșani, Petrila, Aninoasa, Vulcan, Lupeni și Uricani, conform ziare.com.
Potrivit inițiatorilor, noua autostradă ar reduce izolarea Văii Jiului, ar facilita atragerea investițiilor private și ar crea premisele dezvoltării economice și turistice a întregii zone, puternic afectată de restrângerea activităților miniere din ultimele decenii.
Datele prezentate în proiect arată că numărul locurilor de muncă din sectorul exploatării huilei a scăzut de la peste 51.000 în 1991 la aproximativ 2.900 în prezent.
În plus, închiderea definitivă a minelor și a capacităților energetice pe cărbune în perioada 2030–2032 ar putea duce la pierderea altor mii de locuri de muncă.
Un proiect discutat încă din 2009
Ideea nu este una nouă. Primele discuții privind un drum rapid în Valea Jiului au avut loc în urmă cu aproximativ 17 ani.
În 2009, fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, vorbea despre necesitatea realizării unui traseu care să traverseze zona și să ofere o alternativă modernă pentru dezvoltarea regiunii.
Noul proiect urmărește îmbunătățirea legăturilor rutiere, sprijinirea reconversiei economice și valorificarea potențialului turistic al Văii Jiului.
Finanțarea ar urma să fie asigurată din fonduri europene, bugetul de stat și alte surse legal constituite, dacă inițiativa va fi aprobată și va intra în etapa de implementare.













