- Publicat de: Cristina Stancu
- 16-11-2020, ora 17:09
- Știri
ACUM: RESTRICȚII SUPLIMENTARE ÎN ALTE 8 LOCALITĂȚI DIN ARGEȘ
UPDATE: Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, condus de prefectul Emanuel Soare, a hotărât în ședința de luni, 16 noiembrie, impunerea unor măsuri suplimentare în mai multe localități din județ, în conformitate cu prevederile H.G. 967/2020.
O serie de măsuri vizează localitățile Costești, Priboieni, Albota, Corbeni, Băiculești, Poienarii de Argeș, Domnești, Mozăceni, în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 este mai mare de 3/1.000 de locuitori. Acestea se vor aplica începând cu data de 17 noiembrie 2020, ora 00.00, pentru o perioadă de 14 zile și sunt următoarele:
– Este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor;
– Este permisă activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, doar pentru persoanele cazate în aceste unități;
Aceste măsuri se aplică operatorilor economici care desfășoară activități în spații publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.
– Este interzisă activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc;
– Sunt interzise activitatățile în cadrul cinematografelor și instituțiilor de spectacole și/sau concerte.
Măsurile intră în vigoare începând cu data de 17.11.2020, ora 00.00, pentru o perioadă de 14 zile
În cadrul CJSU de astăzi, a fost aprobată propunerea DSP Argeș de suplimentare a paturilor din cadrul Spitalului de Pneumofiziologie Câmpulung, astfel:
– Pavilionul Grant din cadrul spitalului pentru îngrijirea pacienților confirmați cu virusul SARS-CoV 2 -27 paturi;
– Pavilionul Stătescu din cadrul spitalului pentru asistarea pacienților suspecți COVID-19 – 8 paturi.
DSP va înainta Ministerului Sănătății pezenta hotărâre însoțită de solicitarea motivată de modificare în consecință a OMS nr. 555/2020, cu modificările și completările ulterioare.
Știrea inițială:
Astăzi a avut loc o nouă ședință a Comitetului județean pentru Situații de Urgență Argeș.
Citiți și: Trafic infernal pe Autostradă, spre Pitești. Un camion a dat totul peste cap„Am introdus restricții suplimentare in 8 localitati noi care au depasit rata de incidenta de 3 la mie: Priboieni, Albota, Costesti, Corbeni, Baiculesti, Poienarii de Arges, Domnesti, Mozaceni”, spune prefectul de Argeș, Emanuel Soare.
AICI, Hotarare CJSU 58 din 16.11.2020!
Foto: descriptiv