În contextul redeschiderii şcolilor, Prefectura Argeş a lansat în această dimineaţă o recomandare pe care simţim nevoia să o comentăm. Aceasta sună astfel: „Publitrans a suplimentat numărul autobuzelor prezente pe traseu, iar Instituția Prefectului Argeș recomandă părinților să își trimită copiii cu autobuzul la școală sau la liceu (acolo unde distanța dintre domiciliu și unitatea de învățământ este mai mare)”.
„Folosirea autoturismului personal duce la aglomerarea intrărilor în școli și a străzilor din oraș, în general”, apreciază autorităţile judeţene.
Totuşi, în ideea în care părinţii ar ţine cont de aceste recomandări, încercaţi doar să vă imaginaţi cât de aglomerate ar fi mijloacele de transport în comun, ce aglomeraţie ar fi în staţii, situaţii care ar genera o creştere uriaşă a riscului de a contacta noul coronavirus.
Este adevărat că folosirea autoturismului personal duce la blocaje în trafic, însă este fără îndoială mai sigură din punct de vedere al protecţiei sanitare.
(Foto: descriptiv)






