263 x 587 eurial

Simona Brătulescu, noua directoare a Bibliotecii Județene Argeș

Simona Brătulescu, noua directoare a Bibliotecii Județene Argeș

Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș are, începând cu 31 mai 2026, un nou manager interimar.

Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Argeș, funcția a fost preluată de Simona Mihaela Brătulescu, director adjunct al Muzeului Golești.

IMM 930×122
https://hevy.ro/ 555x222px

Numirea a fost făcută pentru o perioadă de 120 de zile, timp în care aceasta va asigura conducerea instituției de cultură și coordonarea activităților desfășurate în cadrul bibliotecii.

Simona Mihaela Brătulescu îl înlocuiește pe Călin Florin Gerard, care a asigurat interimatul la conducerea Bibliotecii Județene și care revine la activitatea sa din cadrul Muzeului Golești.

Conform reprezentanților Consiliului Județean Argeș, schimbarea are loc în contextul reorganizării conducerii instituției, iar activitatea Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Argeș va continua în condiții normale pe perioada exercitării mandatului interimar.

Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș este una dintre cele mai importante instituții de cultură din județ, desfășurând activități dedicate promovării lecturii, educației și accesului la informație. Instituția organizează constant evenimente culturale, lansări de carte, expoziții și proiecte adresate publicului de toate vârstele.

Mandatul interimar al Simonei Mihaela Brătulescu se va desfășura pe o perioadă de patru luni, respectiv 120 de zile, conform informațiilor transmise de Consiliul Județean Argeș.

Simona Brătulescu, noua directoare a Bibliotecii Județene Argeș

Foto: Colaj Facebok/Arhivă ePitești.ro

570×90 LA COCOS
Eurial 263×587