Pentru prima dată Primăria Piteşti va decerna titlul de „Cetăţean de onoare” al orașului unui cetăţean sârb.
Autorităţile au decis să îl facă cetăţean de onoare pe un sârb care însoţeşte mereu în Piteşti delegaţiile din oraşul înfrăţit Kragujevac. Este vorba de Dusan Vucoje Soskić, cunoscut mai mult sub numele de „Şole”. Titlul îi va fi decernat deoarece „a susţinut în mod constant dezvoltarea relaţiilor de prietenie şi colaborare dintre popoarele român şi sârb, dintre cele două comunităţi locale, Piteşti şi Kragujevac.” Municipiul Piteşti este înfrăţit din anul 1970 cu oraşul sârbesc Kragujevac, acordul de înfrăţire fiind reînnoit în 2000.
Interesant este că autorităţile din Pitești nu au mai conferit titlul de „Cetăţean de onoare” din anul 2010. Ultimii de până acum care au primit titlul sunt Doina Anton (antrenor de atletism), Marian Oprea (campion naţional la triplu-salt), Ilie Bărbulescu şi Radu Marin (fotbalişti care au cucerit Cupa Campionilor Europeni cu Steaua Bucureşti în anul 1986).
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxHalloween-24-Oct_epitesti.jpg)










![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxHalloween-24-Oct_epitesti.jpg)