- Publicat de: ePitești
- 22-02-2022, ora 11:35
- Știri
Argeş: Detalii exclusive din interiorul Spitalului Mioveni, în cazul gravidei al cărei făt a decedat
O femeie din Mioveni trăieşte clipe cumplite, după ce a pierdut sarcina – un făt de 36 de săptămâni.
Citiți și: EXCLUSIV: „Limita e cerul!” – Minunea de la Brătianu, acum medic la MioveniUlterior, aceasta a formulat o plângere penală împotriva Spitalului Mioveni, acolo unde s-a constatat decesul fetusului. Femeia susţine că medicii au „măsluit” documentele medicale, iar în faza descoperirii problemei intrauterine spune că a fost trimisă la Mioveni şi nu de urgenţă la SJU Piteşti.
Dr. Alex Iacobescu (foto), directorul medical al Spitalului Mioveni, ne-a transmis că, în urma discuţiilor cu medicul care s-a ocupat de caz, reiese că gravida a fost trimisă de fapt la SJU Piteşti, însă a refuzat spunând că preferă să vină la Mioveni unde are domiciliul.
Citiți și: Povestea neștiută: A terminat „Brătianu”, acum este director în Spitalul Mioveni„Pacienta, când s-a prezentat, la primul consult în Spitalul Orăşenesc Mioveni, s-a decelat o problemă majoră a sarcinii, iar în urma analizei CTG s-a demonstrat că fătul este mort. În acel moment, doctorul a hotărât să facă o cezariană, conform Ordinului dat de ministru, de urgenţă, pentru a nu pune în pericol viaţa mamei.
Din punctul acesta de vedere, toate procedurile sunt respectate. Din declaraţii medicului curant, cu o seară înainte a consultat-o pe gravidă în sistemul privat, cu martor – asistenta din cabinet„, ne-a transmis dr. Iacobescu.
„Medicul curant mi-a transmis că doamna a venit la consult în sistem privat pentru monitorizarea sarcinii după ce, două zile, a simţit mişcările în scădere ale fătului. Domnul doctor a văzut că sunt probleme pe ecograf – singura analiză disponibilă în acel moment şi a fost direcţionată către primul spital de urgenţă – SJU Piteşti, acesta având maternitate 24/24 şi posibilităţi de tratare a urgenţelor medico-chirurgicale.
Doamna ar fi spus de atunci că refuză să meargă, pentru că dumneaei domiciliază pe raza oraşului Mioveni. Ar fi spus că se va prezenta a doua zi dimineaţa, la prima oră. Din păcate, nu s-a prezentat nici la prima oră, ci a ajuns în jurul orei 10. Doamna nu ar fi fost la prima naştere şi era recomandată doar operaţia cezariană pentru a naşte”, a mai precizat directorul medical.
ePiteşti: Există informaţii preliminare privind cauza decesului?
Dr. Alex Iacobescu: „Cauza decesului ar fi fost provocată de mişcări intrafetale care ar fi condus la strangularea cu cordonul ombilical al fătului. Avem în acest sens un document medical, imagini, care nu pot fi făcute publice, fiind o cale de apărare în ancheta care este în desfăşurare în acest moment.”
OFICIAL – COMUNICAT SPITAL MIOVENI
„Poliția Română și Serviciul de Medicină Legală au venit la Spitalul Orășenesc Mioveni în data de 20.02.2022 pentru a-și duce la îndeplinire obligațiile legale. Acestea sunt stipulate în CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 135/2010), actualizat la data de 20.01.2022.
Articolul 187 – Autopsia medico-legală a fetusului sau a nou-născutului.
(1) Autopsia medico-legală a unui fetus se dispune pentru a se stabili vârsta intrauterină, capacitatea de supraviețuire extrauterină, felul și cauza morții, precum și pentru stabilirea filiației, când este cazul.
Din păcate, la momentul admisiei pacientei în Spitalul Orășenesc Mioveni, admisie făcută initial prin Compartimentul de Primiri Urgențe în data de 17.02.2022 la aproximativ orele 10:00, la momentul consultului fătul acesteia nu mai prezenta semne vitale.
Prin urmare, s-a dispus internarea și efectuarea unei operații cezariene de urgență pentru scoaterea acestuia și pentru a nu pune în pericol viața gravidei.
Această operație s-a făcut cu respectarea ghidului din 9 august 2019 privind operația cezariană, aprobat prin ORDINUL nr. 1.241 din 9 august 2019, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 10 septembrie 2019, conform punctului 5.24. Operația cezariană în caz de făt mort.
Recomandările privind nașterea trebuie să țină cont și de prognosticul obstetrical, patologia asociată, preferințele mamei și istoricul anterior al nașterilor. Se recomandă ca gravidele să se interneze de urgență dacă există sepsis, preeclampsie, decolare prematura de placentă sau ruptura membranelor.
Argumentare. Aproximativ 90% din femeile cu travaliul declanșat spontan sau medicamentos vor naște natural. Nașterea vaginală are avantajele potențiale ale recuperării imediate și revenirii mai rapide la domiciliu. Există o șansă de 10% de CID matern în termen de 4 săptămâni de la data morții fetale. (1,2)
Gravida poate solicita operație cezariană din cauza unor experiențelor anterioare nefavorabile sau a unei dorințe de a evita nașterea vaginală a unui copil mort.
Argumentare. Nașterea vaginală a fost descrisă ca fiind traumatizanta emoțional de 47% din 314 de femei cu deces intrauterin, comparativ cu doar 7% din cele cu copil viu. Acest lucru necesită o discuție atentă și sensibilă și luarea de decizii comune. (1, 3)
Operația cezariană poate fi indicată în caz de: prezentație pelviană, prezentație transversă, sarcină multiplă cu unul sau ambii feți decedați, uter cicatricial postoperație cezariană, miomectomie, ruptură uterină, patologii diverse. Exemple: abruptio placentae, placenta praevia, vasa praevia – anomalii ale travaliului- eșec de declanșare medicamentoasă – disproporție făt-bazin- alte situații particulare.
În momentul de față se așteaptă raportul medicolegal, în același timp desfășurându-se și o anchetă a organelor abilitate.
Din punct de vedere al Spitalului Orășenesc Mioveni au fost respectate toate procedurile medicale, au fost predate toate documentele către organele abilitate în conformitate cu legislația în vigoare.
Din nefericire în această țară medicii sunt văzuți ca și atotputernici, pacienții nerespectând întocmai indicațiile primite de la medicul curant.
Din ceea ce cunoaștem, după o discuție avută cu medicul curant, putem să spunem că acesta i-ar fi indicat pacientei imediat după consultul efectuat într-o unitate privată, să meargă într-o unitate ce are maternitate de urgență, mai exact către Spitalul Județean de Urgență Pitești.
Pacienta ar fi refuzat spunând că o să se prezinte a doua zi la Spitalul Orășenesc Mioveni deoarece locuiește pe raza acestui oraș, fapt ce s-a si realizat.
Conform CODULUI DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 135/2010), actualizat la data de 20.01.2022, Articolul 4, alineatul 1:
‘Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă’, putem spune că medicul curant și personalul ce a tratat această pacientă beneficiază de aceste drepturi.‘
În încheiere am vrea să spunem că ne pare rău, înţelegem şi empatizăm cu pierderea suferită de pacientă şi de familia acesteia.”