- Publicat de: ePitești
- 19-06-2020, ora 9:15
- Știri
ARGEŞ: PERSOANELE AFLATE ÎN IZOLARE, VERIFICATE LA „SÂNGE”
Dintr-un total de 1.517 persoane care figurează în izolare la domiciliu în Argeş, în ultimele 24 de ore au fost verificate 1.409 de persoane. Polițiștii au aplicat două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.000 de lei, pentru două persoane care nu au respectat măsura izolării.
Citiți și: IZOLAT ÎN ALT JUDEŢ, A VENIT LA PLIMBARE ÎN ARGEŞEste vorba, în primul caz, despre un tânăr de 22 de ani, dintr-o comună argeșeană, care nu a fost găsit la domiciliul unde figura în izolare. Acesta a fost sancționat cu o amendă de 1.000 de lei. În al doilea caz, un bărbat de 30 de ani, din altă comună, a fost depistat în trafic, în Pitești și a fost amendat tot cu 1.000 de lei.
În plus, un bărbat de 35 de ani dintr-o comună din Argeș, a fost depistat de jandarmi la sediul Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte din Pitești, deși avea impusă măsura izolării la domiciliu. Acesta a fost amendat cu 1000 lei, în cazul său fiind dispusă și măsura izolării la domiciliu pentru încă 14 zile. Bărbatul sosise în țară pe 10 iunie, dată de la care figura în izolare. El nu a pătruns în sediul instituției, fiind depistat în zona de triaj, organizată la intrarea în clădirea Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte.
Citiți și: ARGEȘ: TÂNĂR ÎN IZOLARE, PRINS LA PLIMBARE CU MAȘINA. A FOST DUS ÎN CARANTINĂ. ALȚI 2 TINERI, TRIMIȘI LA IZOLARE(Foto: Descriptiv)