- Publicat de: Madalina Iordachita
- 3-10-2022, ora 15:29
- Știri
Argeș: Și-a sechestrat fosta iubită în mașină și i-a distrus telefonul
Un bărbat de 31 de ani a fost reținut de polițiști după ce și-a sechestrat fosta iubită. Acesta a băgat-o cu forța în mașină și i-a distrus telefonul, în timp ce se deplasa către localitatea de domiciliu a bărbatului.
Citiți și: Pitești: Bărbat arestat după ce și-a amenințat sora și i-a furat telefonul!Astăzi, argeșeanul urmează să fie prezentat în fața judecătorilor.
IPJ Argeș precizează:
Citiți și: Nu s-a învățat minte: Prins de 3 ori în aceeași lună pentru fapte scandaloase„În ziua de 02 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de distrugere și lipsire de libertate în mod ilegal, și au reținut un bărbat de 31 de ani, din Ștefan cel Mare.
Din cercetări s-a stabilit că, în seara zilei de 01 octombrie a.c., în timp ce se afla pe raza județului Dâmbovița, bărbatul ar fi urcat-o pe fosta concubină în autoturism și s-ar fi deplasat în localitatea Ștefan cel Mare, împiedicând-o să părăsească autoturismul. De asemenea, bărbatul i-a distrus acesteia telefonul.
După administrarea probatoriului, în ziua de 02 octombrie a.c., bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.”
Foto principal: descriptiv Sursă: oradesibiu.ro