Parlamentul European a aprobat o revizuire importantă a regulilor privind inspecțiile tehnice periodice (ITP), măsură care va aduce schimbări semnificative pentru șoferii din toate statele membre ale Uniunii Europene.
Noile reguli urmăresc să ofere mai multă flexibilitate pentru conducătorii auto care circulă în alte țări europene, dar și să întărească verificările privind siguranța, poluarea și fraudele legate de kilometraj.
Una dintre cele mai importante modificări permite efectuarea inspecției tehnice într-un alt stat membru decât cel în care este înmatriculată mașina.
Șoferii vor primi un certificat temporar de conformitate valabil șase luni, urmând ca următorul ITP să fie realizat în țara de înmatriculare a vehiculului.
Măsura îi vizează în special pe cei care lucrează, studiază sau locuiesc temporar în alte state europene și care până acum erau obligați să revină în țară pentru verificarea tehnică, conform puterea.ro.
Decizie uriașă pentru milioane de șoferi! Una dintre cele mai importante reguli se schimbă complet
Europarlamentarii au respins propunerea Comisia Europeană privind introducerea unui ITP anual obligatoriu pentru autoturismele mai vechi de 10 ani.
Astfel, regula generală rămâne verificarea la doi ani, deși fiecare stat membru va putea impune condiții mai stricte dacă va considera necesar.
Verificări mai dure pentru mașinile moderne
Noile norme actualizează și modul în care sunt testate autoturismele moderne.
Pe lângă verificările clasice privind frânele, direcția, luminile sau emisiile, inspecțiile vor include mai clar:
– airbagurile
– sistemele automate de frânare de urgență
– asistenții electronici de conducere
– alte tehnologii moderne de siguranță
În plus, mașinile electrice și hibride vor avea proceduri speciale de control, adaptate noilor tehnologii.
Uniunea Europeană vrea să combată mai eficient manipularea kilometrajului, una dintre cele mai răspândite fraude de pe piața auto second-hand.
Conform noilor reguli, nu doar centrele ITP, ci și service-urile auto vor putea înregistra valorile odometrului după reparații și revizii.
De asemenea, producătorii auto ar putea transmite periodic datele privind kilometrajul mașinilor conectate către registrele naționale.
Un alt element nou vizează autoturismele pentru care producătorii au emis rechemări în service din motive de siguranță.
Dacă proprietarul ignoră remedierea defectului, mașina nu va mai putea trece inspecția tehnică până la rezolvarea problemei.
Noile reguli prevăd și teste mai stricte privind emisiile poluante, inclusiv pentru particule fine și oxizi de azot.
În plus, verificările tehnice vor fi extinse și la motocicletele de peste 125 cmc, inclusiv cele electrice.
Conducerea unui vehicul cu ITP expirat duce automat la suspendarea înmatriculării și poate atrage amenzi, reținerea certificatului și probleme serioase în cazul unui accident.




![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)











