Un film patriotic polonez: Bătălia Varşoviei

Am urmărit cu nespusă plăcere filmul polonez Bitwa Warszawska – Bătălia Varşoviei.

Istoria secolului XX învăţată de mine era plină de obscurităţi. Vecinii de la Răsărit erau prezentaţi în cele mai trandafirii culori şi eroice ipostaze. Sunt câteva ţări vecine cu ruşii care nu împărtăşesc de loc această opinie. Luând-o de la Nord aceştia sunt finlandezii, polonezii şi românii. Fiecare dintre aceste naţiuni a avut de pierdut teritorial de la Imperiul Rus şi apoi de la hulpava Uniune Sovietică. Dacă eram destul de familiarizat cu problemele naţionale istoria relaţiilor sovieto-poloneze mi-era mai neclară. N-am înţeles ura pe care o poartă ruşii pentru polonezi. Există în istoria acestor două naţii precedente. Polonia a cucerit odată Moscova, dar în compensaţie cea mai mare a Poloniei a intrat în stăpânirea Imperiului Rus cam 150 de ani. Acest lucru a declanşat o ură maximă a polonezilor pentru stăpânitor manifestate prin mari revolte anti-ruse. Acest sentiment parcă nu egalează sentimentul împotriva celorlalţi stăpânitori anti-german (până la al II-lea Război Mondial) sau anti-austriac.

Polonia renăscută după Primul Război Mondial avea mari probleme de graniţe foarte neclare în Răsărit, stăpânind multă vreme Ukraina şi fiind asociată cu Marele Ducat al Lituanie în Recz Pospolita. Şeful Poloniei de atunci era un mare strateg militar şi om de stat: mareşalul Josef Pilsudski. Ideea sa era ca în estul Poloniei să apară în coridor de state independente care să o separe de ruşi Intermarum (între mări) pornind de la Marea Baltică până la Marea Neagră. Acest deziderat s-a împlinit de abia după 1991, odată cu apariţia sau reapariţia statelor independente ale Lituaniei, Bielorusiei şi Ukrainei. Polonia nu se mai învecinează cu Rusia decât pe o infimă porţiune cu o relicvă a trecutului război mondial, enclava Kalinigrad, o porţiune a fostei Prusii Orientale, curăţată acum de tot ce însemna germanitate inclusiv numele schimbat a ceea ce a fost la un moment dat capitala Prusiei adică Koenigsberg.

În scopul îndeplinirii acestui deziderat Pilsudski a declanşat războaie cu vecinii, cu Lituania pentru a ocupa ceea ce era considerat polonez precum Vilnius oraş polonez în Lituania, cu Ukraina pentru a învinge pe bolşevici şi a crea statul independent ukrainian, cucerind Kievul. Aceste campanii militare au condus inevitabil la un război cu Rusia bolşevică. Lenin tocmai terminase Războiul Civil învingând pe albi şi avea un nou obiectiv: răspândirea spre vestul Europei a revoluţiei bolşevice! Singura piedică a unui marş victorios al bolşevicilor spre Atlantic îl constituia Polonia! Aşa că sub conducerea a doi mari strategi militari generalii Tuchacevski şi Budionîi dar şi a unui sinistru politruc numit Stalin încep o campanie împotriva Poloniei. Acest război desfăşurat între 1920-1921, s-a numit Războiul Sovieto-Polonez. Armatele bolşevice mai numeroase şi mai bine călite în lupte îi înving pe polonezi şi recuceresc Kievul declanşând o ofensivă spre Varşovia.

Filmul polonez este o montare grandioasă în stilul altora inspirate din istoria medievală a Poloniei ieşită din romanele lui Henryk Sienkiewicz. Este primul film polonez 3D în regia lui Jerzy Hoffman, autor al filmelor inspirate din susnumitul autor, deţinător al Premiului Nobel despre Polonia secolului XVI.

Mi-a plăcut patriotismul care respiră în tot filmul. Este o prezentare realistă a dilemelor intelectualului polonez al momentului cu idei inspirate de narodnicismul rusesc neîncrezător în valorile burgheze, cu ţărani atraşi de populismul reformei agrare bolşevice cu o ţară a căror cetăţeni făcuseră parte din trei imperii complet diferite dar care se regăsesc în patriotismul polonez renăscut. O remarcă specială am pentru interpretul lui Pilsudski, marele actor Daniel Olbrychski pe care l-am văzut în toate montările istorice poloneze. Filmul descrie marea încleştare din apropierea împrejurimilor Varşoviei când armata poloneză repurtează o mare victorie asupra bolşevicilor când nu mai credea nimeni. Această victorie a fost numită Miracolul de pe Vistula. Pentru că se părea că polonezii vor fi copleşiţi de bolşevici şi Varşovia ocupată. Armata bolşevică s-a retras şi dea abia după 18 ani Stalin a profitat de invadarea hitleristă a Poloniei şi a ocupat tot estul Poloniei pe care nu l-a mai cedat nici azi, care este parte a Bielorusiei.

Văzând filmul mă gândeam dacă am avea şi noi episoade cu care să ne mândrim în luptele împotriva acestor invadatori roşii. Filmul dedicat lui Ioan Gavrilă Ogoranu a fost acuzat de filo-legionarism prin eticheta aplicată singurul supravieţuitor al luptei cu arma în mână împotriva comuniştilor autohtoni şi a cotropitorului sovietic. Este o mare măgărie pentru că cel puţin din atitudinea publică a acestui erou nu am depistat nimic din rudimentele legionare ci dimpotrivă o mare iubire de ţară şi magnanimitate faţă de cei slabi care au cedat represiunii.

Poate un Sergiu Nicolaescu sau altul să refacă epopeea românilor în cel de-al Doilea Război Mondial în ipostaza anti-sovietică. Nicolaescu are la activ doar episodul final antihitlerist.

Se poate filma recucerirea Basarabiei, ca o compensaţie la minciuna ticăloasă că n-am făcut nimic pentru ei după cedarea în urma Ultimatumului din iunie 1940. Putem să filmăm şi victoria a la Pyrrus a cuceririi Odessei cu pierderi imense de partea românilor. Şi apoi să se filmeze dezastrul de la Cotul Donului când armata română a fost zdrobită de armata sovietică învingătoare la Stalingrad. Este o parte a istoriei noastre. Ştiu că se filmează episodul ruşinos al represiunii cauzate de aruncarea în aer a Comandamentului Armatei Române din Odessa care a determinat represalii soldate cu mii de morţi evrei. Nu trebuie ascuns adevărul, nici al exterminării din Transnistria, dar şi episoade din acest război anti-bolşevic trebuie cunoscute, dacă ne tot dăm patrioţi!