Despre refugiați putem avea și accepta, la rându-ne, o mulțime de opinii. Eu sunt solidar cu ei și le deplâng soarta. Se cheamă empatie. Mă imaginez în situația lor, disperată, și înțeleg. Nu e, însă, obligatoriu ca toți să fiți ca mine. Repet, însă, opinii.

Citiți și: S-a terminat! Afacerea momentului s-a dezumflat!

Opinia înseamnă argument și logică, nu fantasmagorii și supoziții copilărești, construite în baza unor aberații vehiculate mincinos pe internet de surse obscure și posibil dereglate psihic. Bun, ea poate fi exprimată și în cuvinte aspre, n-am nimic împotrivă, dar cuvinte care și ele să aibă ca bază argumentul, iar nu frica, isteria și ignoranța. Putem vorbi, de exemplu, cu argumente pro și contra, despre eventualul pericol al islamizării Occidentului (însă fără legătură cu criza refugiaților), dar nu putem scuipa pe amărâții care fug de război și moarte și către o viață sigură și decentă. Dacă scuipăm, suntem sălbatici demni de cel mai cumplit dispreț.

Când am văzut femeia cameraman din Ungaria punând piedică unui refugiat cu copil în brațe, senzația de moment, vă mărturisesc, a fost de acută părere de rău: părere de rău că nu sunt acolo să-i trag o ghiulea de șuturi în fund. Asta nu înseamnă că aș fi procedat corect. Bun, dar există motivul. Imaginile. Nu cai verzi pe pereți. Nu am inventat motive. Nu am văzut, de exemplu, în zeci și zeci de mii de refugiați tot atâția teroriști sau, ca să citez dintr-un titlu penibil care a circulat pe internet întru excitarea „gâștelor”, „soldați musulmani”.

Citiți și: Pompieri argeșeni, în misiune în Vama Siret

Suntem oameni, înainte de toate, și oameni deștepți, mai apoi, sau preferăm vecinătatea xenofobilor, a rasiștilor și a proștilor (îmi pare rău pentru pleonasm)?

Cei care au îndoieli și semne de întrebare asupra crizei refugiaților și care și le exprimă decent și cu bun simț sunt bineveniți în dezbaterea publică. Nu pe ei îi condamn eu. Am spus limpede pe cine: pe xenofobi și rasiști.

Voi reveni și cu argumentele mele. Timp pentru dezbateri avem, iar subiectul, și pentru români și România, este abia la început. Sensul demersului meu jurnalistic de astăzi este acela de a spune că refugiații de război, copii, femei și bărbați care trec printr-o experiență traumatizantă, trebuie ajutați nu cu una, ci cu două mâini, iar nu înjurați (vorba unui bun prieten: când oameni în nevoie îți bat la ușă, nu ridici ziduri, ci mai întinzi o masă). Și de a trage un semnal de alarmă asupra valului de xenofobie care crește în țara noastră, inclusiv ca urmare a unor atitutidini incitatoare și complet iresponsabile ale unor așa-ziși formatori de opinie. (Foto: AP, preluare adevarul.ro)

• Distribuie:
• Distribuie
•