930 x122 grota rece

ani

MÂINE, O ZI DECISIVĂ PENTRU PITEȘTI! ÎNTRE TRECUT ȘI VIITOR!

Mâine, o zi decisivă pentru Pitești! Între trecut și viitor! Mâine, 5 aprilie 2019, este termenul stabilit de Tribunalul Argeş pentru judecarea contestaţiei pe care a formulat-o Cornel Ionică faţă de ordinul emis de prefectul Emilian Dragnea.

Citiți și: Exclusiv | Pitești: Copiii, în sala de judecată! Președinta Tribunalului, gazda unei acțiuni inedite

Ordinul a fost emis pe 19 martie 2019 pentru demiterea din funcţia de primar al municipiului Piteştiului al lui Cornel Ionică pentru conflict de interese administrativ, conform unui raport al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).

Speranța lui Ionică de a reveni la Primărie nu este mică. Și asta se va întâmpla dacă instanța va suspenda ordinul prefectului. Chiar dacă nu va fi suspendat ordinul, Ionică mai are o șansă: anularea acestuia, cerere depusă deja la instanță. Situația este limpede: Ionică nu vrea și pace să renunțe la Primărie.

Citiți și: Tânărul prefect de Argeș șochează: Sunteți influențați de filme de acțiune!

În loc să înţeleagă, însă, că are o vârstă (70 de ani), că a fost viceprimar peste 20 de ani şi primar aproape 4 și că Piteştiul a stat mai mult pe loc, Ionică se agaţă cu disperare de chichiţe avocăţeşti pentru a-şi salva scaunul de primar.

Oare cei care vor judeca speţa vor lua în considerare argumente de bun simţ cum ar fi faptul că Ionică şi-a recunoscut greşeala (a votat în 2009 pentru proiecte în Consiliul Local care vizau afaceri ale ginerilor săi), iar dacă legea spune că în astfel de situaţii mandatul de primar încetează nu mai e loc de alte discuţii şi „manevre”?

La ce bun să admiţi o cerere de suspendare a ordinului de demitere emis perfect legal de către prefect? Ca să analizezi ce? Ori domnul Ionică a venit cu scaunul de primar de acasă și trebuie să și-l păstreze prin orice mijloace?

Oricum ar fi, cert este că sunt semne că nici în PSD, partidul din care provine, Ionică nu mai este dorit să continue la Primărie. Poate a venit rândul altora mai tineri, cu idei şi viziuni noi, să conducă acest oraş, care a rămas mult în urma unor localităţi similare din ţară!

555×222  MAIA
New Profesional Consult 570×90