Suntem peste tot acasă. Așa suna primul vers dintr-un imn al celei mai iubite echipe de fotbal din România la un moment dat, Rapid București, grupare care, la vremea respectivă, mi-a plăcut și mie. Pe-atunci, când auzeam melodia, nu mă gândeam la altceva decât la fotbal.

A trebuit să petrec, iată, aproape șapte ani departe, geografic, de țara mea, pentru a pătrunde și alte sensuri ale respectivelor versuri. Care ni se potrivesc mănușă nouă, celor nu știu câte milioane de români care am ales să plecăm de lângă cei dragi pentru a ne face, și nouă, și lor, o viață mai bună printre străini.

Așa ni s-a părut atunci, la început, că sunt cu totul și cu totul străini, nu numai ca limbă, ci și ca obiceiuri și cultură. Încetul cu încetul, însă, ne-am adaptat la mediul care deja nu mai era atât de nou și de necunoscut. Am învățat limba, cu talentul pe care numai vorbitorii unui grai atât de complicat ca al nostru îl pot avea. Nu la perfecție, firește, pentru că nu era nevoie, reușind să ne înțelegem cu ceilalți și așa, fără prea multă gramatică și cu un lexic elementar.

Am prins și obiceiurile, bineînțeles nu numai pe cele bune, devenind, destul de rapid, parte integrantă a comunităților în care ajunseserăm. Ne-am deschis firme, magazine, am ajuns consilieri locali și chiar primari, iar oamenii de pe-acolo au început să ne vadă așa cum suntem, cu bune și cu rele, dar aparținând, cei mai mulți dintre noi, locurilor.

Din Germania și până în State și din Italia până în Australia, mulți ne-am făcut un rost, o altă „acasă”, neuitând, însă, de unde am plecat. De aceea ne-am întors și ne întoarcem cu sutele de mii, an de an, vara și/sau iarna, cu mașinile doldora sau cu papornițele prin cursele low-cost, la cei dragi rămași în țară. De aceea trimitem milioane și milioane de euro către aceiași oameni dragi, fiind cel mai important investitor în economia României. De aceea au răsărit și continuă să răsară case noi, frumoase sau mai puțin, în funcție de gustul proprietarului, peste tot, și mai ales la țară, de unde au plecat cei mai mulți dintre noi. De aceea la fiecare tură de alegeri facem știri cu îndârjirea noastră de a sta cu orele la coadă pentru a vota, chiar dacă multora li se pare că nu avem dreptul doar pentru că nu mai stăm, cu buletinul, în țară.

Suntem, însă, acasă și acolo, printre străinii deveniți vecini, și printre vecinii din România, dintre care unii ne-au devenit străini. Este un adevăr pe care, încetul cu încetul, îl văd și oamenii care conduc țara. Unii, cei aflați încă la putere, l-au simțit în ultimii ani, când au pierdut nu din cauza voturilor noastre, prea puține pentru a înclina decisiv balanța, ci pentru că au făcut tot ce-au putut ca să ni le împiedice.

Alții, aflați prin opoziție, încep să-și exprime recunoștința, așa cum e cazul unui mare partid, care promite, zilele astea, să dubleze numărul de parlamentari de diaspora. Nu e cine știe ce, de la 6 la 12, oricum norma de reprezentare este încă strigător la cer de diferită față de cei din interiorul granițelor, dar e un început, dacă, bineînțeles, nu rămâne doar la stadiul de promisiune electorală.

E drept, mai e mult de lucru, în special la mintea oamenilor care ne consideră cetățeni de mâna a doua, fără drepturi, doar pentru că, la un moment dat, cineva de la televizor și de la partid le-a băgat în cap că din cauza noastră cel mai mare partid tot continuă să piardă alegeri esențiale.

Poate fi vreun primar, supărat că rămâne fără funcție dacă pică partidul, ceea ce probabil îl va împinge înapoi la muncă, perspectivă probabil nu prea îmbucurătoare. Poate fi chiar un fost coleg, invidios că tu ai mașină mai șmecheră decât a lui, fără să știe cât ai sacrificat și cât ai muncit pentru ea. Poate fi necunoscutul de pe net, care a auzit la vreo predică televizată că tu, românul din diaspora, ești vândut străinilor sau habar n-ai de realitățile patriei, drept pentru care ar cam trebui să-l lași doar pe el, compatriotul rămas în țară, să decidă inclusiv pentru tine.

Este o dezbinare artificial apărută, în baza eforturilor unor politicieni incompetenți și ale slugilor lor din media, pentru a justifica pierderea unor alegeri. Poate ar fi timpul să trecem mai departe, să nu uităm că suntem cu toții români, indiferent unde ne este „acasă”. Și poate astfel proporția noastră, a celor care am plecat, dar care nu avem încredere că lucrurile se vor schimba esențial în viitorul apropiat ar scădea.

Deocamdată, însă, conform unui sondaj foarte recent, mai puțin de jumătate dintre românii din străinătate s-ar reîntoarce definitiv. Dragi sau mai puțin dragi politicieni, de voi ține schimbarea acestei proporții. Și de noi, cei care vă votăm.

• Distribuie:
• Distribuie
•