930 x122 grota rece

abuz

Exclusiv! Profesor: „Să am o fetiță așa ca tine, bat la ea ca la fasole! Îi scot toți dinții din gură.”

În urmă cu câteva zile, ePitești.ro a adus în EXCLUSIVITATE în atenția publică cazul profesorului din Argeș, de la Școala Gimnazială Vrănești, din comuna Călinești, acuzat că a abuzat emoțional o elevă de clasa a VI-a.

Citiți și: Pitești. Doliu la „Odobescu”. Profesorul Ioan Neașcu a murit!

După publicarea articolului, un alt părinte, al unui alt copil care învață la aceeași școală, ne-a contactat pe numărul de whatsapp al redacției noastre – 0774 587 441, pentru a dezvălui și alte abuzuri la care profesorul de informatică D.M. și-ar fi supus elevii.

ALTE DOVEZI ÎMPOTRIVA PROFESORULUI DIN ARGEȘ

De această dată este vorba despre elevi din clasa a VIII-a. Părintele ne-a pus la dispoziție mai multe dovezi incriminatoare, atât înregistrări audio, cât și conversații scrise care îl vizează pe dascăl.

Citiți și: E doliu nemărginit în Pitești. O mare și îndrăgită profesoară ne-a părăsit!

Înregistrările ar fi fost făcute în timpul orelor de informatică, în perioada în care cursurile se desfășurau online. Totul ar fi început atunci când o elevă i-ar fi atras atenția profesorului cu privire la limbajul pe care acesta îl folosea.

 

Măi fetițo, tu ce nu înțelegi? În primul rând, tu nu ești șefa mea să-mi spui mie cum să vorbesc. Vorbesc cum vreau eu. În al doilea rând, îți amintesc și vă amintesc la toți că sunteți în clasa mea, domne, m-ați înțeles. (…)”

„NU E PE TREABA EI”/ „TU…BAȚI CÂMPII”

După cum putem observa din înregistrări, profesorul recurge în timpul cursurilor sale la jigniri, intimidări și chiar amenințări.

„(…) Deci, A., îți spun eu, nu e pe treaba ei, m-ai înțeles, nu este crescută cum trebuie, m-ați înțeles, asta e. Și e valabil pentru toată lumea, pentru toți elevii gen A.

Și asta că ”vorbiți cu noi, cu noi”, care noi, care noi, nu înțeleg, de unde îl scoateți voi pe acest noi? Eu m-am referit strict la Alexandra, am vorbit cu tine, M.? Tu de ce te bagi? Nu înțeleg. Te bagi așa ca, era să zic eu ca ce, ca musca-n lapte. Ești și tu… bați câmpii.

„MĂI, NESIMȚIȚILOR ȘI OBRAZNICILOR”

În ceea ce privește formulele de adresare, D.M. nu se ferește să-și facă elevii nesimțiți și obraznici. De asemenea, faptul că aceștia fac front comun împotriva unei probleme, îl face pe dascăl, care s-a autoproclamat ”nănașul” lor, să recurgă la amenințări mai mult sau mai puțin directe – „să vedem dacă va fi bine, dacă va fi bine pentru voi, m-ați înțeles?

Păi este o problemă, măi, nesimțiților și obraznicilor! Voi trebuie să știți cine este stăpân în clasă, m-ați înțeles? Și văd că până nu vă izbiți cu capu’ de pragu’ de sus, nu-l vedeți p ăla de jos, este clară povestea cu voi.

Trebuie să vă găsiți nănașul și uite că vi l-ați găsit. (…) Acum, că văd că ați făcut un front comun, v-ați aliat cu A., vreți să urmați și voi la fel ca și ea. Bine, urmați-o pe A. și să vedem dacă va fi bine, dacă va fi bine pentru voi, m-ați înțeles?

 

Întâmplarea de mai sus a avut loc în vara anului trecut, dar a ieșit la lumină mult mai târziu, potrivit părintelui care ne-a contactat.

„SĂ AM ȘI EU O FETIȚĂ AȘA CA TINE, BAT LA EA ÎN FIECARE ZI, CA LA FASOLE! ÎI SCOT TOȚI DINȚII DIN GURĂ…” 

Uneori, discuțiile de la clasă iau turnuri de-a dreptul halucinante, profesorul de informatică îndemnând la violență domestică.

Aoleu, R., sincer îți spun, drept îți spun, de abia aștept să fac și eu, să am și eu o fetiță așa ca tine, fetița mea, copilul meu, și dacă iese exact așa ca tine, mamă, bat la ea în fiecare zi, ca la fasole, știi cum! Îi scot toți dinții din gură dacă mai e așa, dacă e așa.

Probabil, dar nu, nu, trec direct la acțiune. Știi cum o bat, cu furtunul o bat, cu furtunul umed, umezit.

Părintele în cauză ne-a declarat că, datorită faptului că orele s-au desfășurat în regim online, aceștia au putut strânge dovezi împotriva dascălului, pe care le-au trimis ulterior la conducerea școlii.

ACEIAȘI ATITUDINE, DE STĂPÂN

Din conversațiile scrise, putem observa că, profesorul în cauză are aceiași atitudine, de stăpân, autoproclamându-se chiar „Dumnezeu”.

Părinții elevilor au luat atitudine în privința a ceea ce se întâmplă la clasă cu copiii lor, au strâns dovezi, semnături, și au inițiat o cerere către conducerea Școlii Gimnaziale Vrănești pentru ca această problemă să se rezolve.

 

Ulterior, situația a ajuns în atenția Inspectoratului Școlar Argeș, au avut loc inspecții, iar profesorul de informatică a fost sancționat cu 10%, respectiv 15% din salariul pe trei luni.

Situația de la clasă persistă însă, în data de 16 decembrie având loc un alt episod, episodul pe care redacția ePitești.ro l-a făcut public.

Atunci, am luat legătura și cu Inspectorul Școlar General Argeș, Alina Manea. Subiectul pe larg, AICI – Profesor acuzat! Dialog șocant cu o elevă: ”Să vii îmbrăcată vărgat cu o bilă legată de gleznă”.

Sursă poza principală: ziaruldeiasi.ro

 

Kaia 555×222
570×90 MAIA