New Profesional Consult 930 x 122

autostrada

LA PRESIUNEA SINDICATULUI DE LA DACIA, MINISTRUL RUS VINE ÎN ARGEŞ

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, vine mâine, 9 octombrie, în Argeş, urmând să prezinte la uzina Dacia din Mioveni Master Planul de transport al României. Rus ajunge în Argeş ca urmare a demersurilor făcute de autorităţile judeţene şi de sindicatul de la Dacia, nemulţumit că proiectul autostrăzii Piteşti-Sibiu a fost scos din Master Plan şi înlocuit cu cel al unui drum expres.

Citiți și: Anunțul momentului: Peste 200 de km de autostradă și drum expres dați în folosință

Florin Tecău, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, a declarat astăzi că la dezbaterea de ieri de la Ministerul Transporturilor privind acest proiect s-ar fi obținut promisiunea ca autostrada spre Sibiu să fie, totuşi, realizată, dar în două etape.

„Autostrada va fi făcută în două etape. Prima va fi aceea a unui drum expres, însă proiectul şi exproprierile vor fi făcute ca pentru autostradă. Va fi un drum pe patru benzi. Ulterior i se vor adăuga benzile de urgenţă specifice autostrăzilor şi glisiera de separare a sensurilor de mers. De asemenea, important este că s-a reuşit includerea în Master Plan şi a Transfăgărăşanului, pentru a fi deschis tot anul, şi reabilitarea drumului Piteşti-Curtea de Argeş.”, a spus Tecău.

Citiți și: S-a semnat! Încep lucrările la un nou tronson din Autostrada Pitești – Sibiu!

Kaia 555×222
570×90 MAIA