930 x122 grota rece

donatii

Motocicliştii, acţiune jos pălăria! Donaţie impresionantă

Sâmbătă, la câinii, pisicile dar și la oile găzduite de un adăpost de animale au ajuns circa două tone de alimente și alte bunuri necesare. Acțiunea a fost organizată de cluburile moto Blue Knights Romania III și Archangels Topoloveni, dar și de clubul auto Samurai Civic România.

Citiți și: Argeșul, în Cartea Recordurilor! Așa ceva n-a mai existat

 

Citiți și: Incredibil! Ce au făcut câțiva elevi de la „Brătianu”!

 

Este vorba despre un adăpost privat de animale din sudul județului Prahova, care a fost locația primei acțiuni derulate de reprezentanții Direcției pentru Protecția Animalelor din cadrul Poliției Române, condusă de către comisarul șef de poliție Daniel Radu, fost purtător de cuvânt al IPJ Prahova.

 

 

Direcția pentru Protecția Animalelor este structura de specialitate din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române cu competență teritorială generală în domeniul coordonării activităților privind prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională penală care au ca obiect animalele aflate într-o situație de pericol.

 

 

Pentru îndeplinirea atribuțiilor de specialitate și funcționale, a misiunilor și sarcinilor profesionale, direcția coordonează, îndrumă și controlează, pe linie de specialitate, activitatea structurilor cu competențe în domeniul protecției animalelor constituite la nivelul inspectoratelor județene de poliție și a Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

(Sursa foto: Facebook – Blue Knights Romania III)

555 X 222 CAPRA
New Profesional Consult 570×90