Kaia 930 x 120

coronavirus

PREFECTUL, DESPRE EXPLOZIA COVID-19 ÎN JUDEŢ: „SUNTEM MAI APROAPE DE REALITATE / TOTUL E SUB CONTROL”

În urmă cu puţin timp, Prefectul Emanuel Soare ne-a făcut precizări în exclusivitate despre cauzele creşterii cazurilor Covid-19 în Argeş.

Citiți și: De ce s-au înmulțit morțile subite! Explicații

Din discuţie, au fost evidenţiate două motive pentru care în ultima raportare au fost cazuri numeroase. Pe de o parte, a crescut capacitatea de testare la 300 – 350 de teste pe zi.

„Avem două laboratoare cu aparate PCR şi un al treilea e pe cale să fie pus în funcţiune. Efectuând multe teste, suntem mai aproape de realitatea din teren şi autorităţile centrale cunosc aceste aspecte. La ce avem acum, situaţia este sub control. Nu sunt probleme de la Bucureşti.”, a spus prefectul.

Citiți și: Situaţia epidemiologică din judeţul Argeş, 11 martie

În acelaşi timp, odată cu relaxarea, mulţi cetăţeni şi chiar administratori de firme sau companii au ignorat parţial măsurile autorităţilor şi astfel a crescut numărul de cazuri.

„În aceste date, am decis să facem verificări permanente în complexe comerciale, în mijloace de transport, terase pentru a identifica şi sancţiona orice neregulă.”, a continuat acesta.

L-am întrebat pe prefect despre numărul de focare active şi cum este gestionată situaţia în aceste zone.

„Sunt peste 60 de focare active la această oră în judeţ. În toate aceste locuri se fac anchete epidemiologice. Practic, la fiecare caz nou confirmat demarăm o anchetă pentru a stabili contacţii direcţi. Am luat decizia să suplimentăm cu 10 numărul persoanelor care efectuează anchete epidemiologice. Avem o dispersie peste tot în judeţ. Contacţii direcţi ai unui pacient confirmat pozitiv sunt trimişi în izolare la domiciliu şi ţin legătura permanent cu autorităţile abilitate. Dacă apar simptome, sunt testaţi. Ne apropiem de atingerea capacităţii maxime la internarea pacienţilor în spitale Covid, însă suntem într-o dinamică permanentă. Astăzi, în şedinţa extraordinară din Consiliul Local, va fi luată hotărârea de deschidere a unei unităţi medicale pentru internarea pacienţilor asimptomatici sau cu simptome uşoare, în Hotelul Primăriei din Piteşti”, ne-a transmis Prefectul.

 

Kaia 555×222
eurial 570×90